Mai mult de jumătate din populația planetei nu folosește internetul

Posted by
Share Button
Mai mult de jumătate din populația planetei nu folosește internetul din cauza costurilor prohibitive ale serviciilor în bandă largă, se arată într-un raport al ONU. Potrivit Uniunii internaționale de telecomunicații (UIT), cu sediul la Geneva, 3,9 miliarde de persoane din cele 7,4 miliarde de persoane de pe Terra nu au acces la internet, categoriile cele mai afectate fiind femeile, persoanele în vârstă, populațiile cu educație scăzută, persoanele cele mai sărace și locuitorii zonelor rurale. UIT indică faptul că principalul obstacol este costul de acces în bandă largă care a scăzut la nivel global în ultimul deceniu însă rămâne în mod clar inaccesibil în multe dintre țările sărace. În 2008, prețul mediu pentru o conexiune fixă în bandă largă la nivel mondial era de 80 de dolari (circa 75 de euro) pe lună, tarif care a scăzut la 25 de dolari anul trecut, potrivit organizației. Însă în țările cele mai sărace un abonament lunar cu trafic de numai 1 giga costă încă mai mult decât media salariului anual. Accesul la internet de pe dispozitivele mobile poate reprezenta o soluție, conform UIT, care susține că 84% din populația planetei îndeplinește condițiile tehnice de a se conecta cu ajutorul rețelelor mobile. Însă pentru mulți prețul unui telefon, mai mult decât cel al abonamentului lunar, constituie principalul obstacol pentru accesul la internet, se arată în raport. ''În 2016, oamenii nu se mai conectează, pentru că ei sunt deja conectați. Însă cu toate acestea mulți nu utilizează internetul și numeroși utilizatori nu beneficiază pe deplin de potențialul său'', conform raportului UIT. Pentru a îmbunătăți accesul pentru toți, organizația Națiunilor unite are nevoie de statistici mai precise despre populațiile care se află în zonele marginale celor conectate la internet. Este necesară o revoluție a informațiilor tehnologice pentru a înțelege mai bine cine utilizează internetul, unde și cum, se mai arată în raportul respectiv. UIT subliniază că abonamentele pentru dispozitive mobile, mult timp considerate drept un indicator de conectivitate la internet, nu reflectă de o manieră fiabilă utilizarea reală a telefoniei mobile. Astfel, deși există aproape la fel de multe abonamente la nivel mondial pentru dispozitive mobile ca și locuitori, până la 40% din persoanele din anumite regiuni ale globului nu utilizează acest tip de telefon, ceea ce explică faptul că statisticile sunt distorsionate. 610
Share Button

Leave a Reply