Google, obligată de justiţia din Marea Britanie şi Franţa să respecte ”dreptul de a fi uitat”

Posted by
Share Button
Eforturile Google de a limita aşa-numitul ”drept de a fi uitat” au primit o lovitură din partea unor judecători din Marea Britanie şi Franţa, care au apreciat că reputaţia unor oameni de afaceri care a fost afectată de ştiri vechi are prioritate faţă de dreptul oamenilor de a fi informaţi, relatează Bloomberg.
Un judecător din Londra a cerut vineri Google, pentru prima oară, să elimine din rezultatele căutărilor linkurile către articole mai vechi despre condamnarea penală a unui om de afaceri. Decizia a venit după o decizie de luna trecută a unui tribunal francez, legată de un fost director financiar al unei companii, ale cărui perspective de angajare au fost afectate de informaţiile despre o amendă primită din cauza încălcării legislaţiei care interzice informaţiile confidenţiale în tranzacţii. Aceste decizii ale justiţiei încep să afecteze capacitatea Google de a se apăra în viitoarele procese legate de cât de departe în timp trebuie să şteargă linkurile şi vin în contextul unui val de critici la adresa abilităţii companiilor americane de tehnologie de a proteja viaţa privată a utilizatorilor. Facebook este implicată într-un scandal legat de transferarea improprie a datelor a zeci de milioane de oameni unei companii de consultanţă politică. ”Înseamnă şi mai multă muncă pentru Google. Vor trebui să dea o atenţie şi mai mare cererilor de eliminare a unor informaţii”, a spus Jon Baines, consultant pentru protecţia datelor la firam londoneză de avocatură Mishcon de Reya. În hotărărea judecătorească din Londra, judecătorul Mark Warby a spus că 11 articole referitoare la un om de afaceri trebuie eliminate de Google dn rezultatele căutărilor. Un alt om de afaceri nu a reuşit însă să obţină eliminarea linkurilor către articole despre un delict mai grav. Potrivit unei decizii din 2014 a Curţii Europene de Justiţie, Google, divizie a grupului Alphabet, trebuie să elimine, la cerere, din rezultatele căutărilor informaţiile depăşite sau irelevante. Decizia Curţii Europene nu a inclus şi termeni clari referitori la momentul în care Google trebuie să elimine informaţiile, iar hotărârea judecătorului britanic ar putea fi primul caz în care o instanţă importantă decide în mod efectiv că o informaţie despre o faptă penală poate fi eliminată. Cei doi bărbaţi, ale căror identităţi nu pot fi făcute publice din cauza unui ordin judecătoresc, au solicitat ca linkurile către informaţiile referitoare la condamnările lor mai vechi să fie şterse. Potrivit legislaţiei britanice privind reabilitatea condamnaţilor, condamnările respective nu trebuie dezvăluite posibililor angajatori, iar acestea pot fi ignorate. Omul de afaceri, cunoscut sub numele NT2, a fost încarcerat timp de şase luni, la începutul acestui secol, după ce a permis unei firme de investigaţii să acceseze computerele şi să urmărească telefoanele companiei sale, pentru a afla cine desfşoară activităţi ostile acesteia. ”Fapta sa din trecut nu are relevanţă. Nu trebuie ca cineva să fie avertizat”, a scris judecătorul în decizia sa.  Judecătorul a luat în considerare comportamentul actual al omului de afaceri. Tribunalele din Europa ar putea interpreta dreptul de a fi uitat în moduri diferite. În Franţa, judecătorii au spus luna trecută că Google trebuie să reducă vizibilitatea articolelor despre un fost director financiar al unei companii franceze care a fost amendat cu 200.000 de euro pentru încălcarea legislaţiei referitoare la folosirea de informaţii confidenţiale în tranzacţii. Judecătorii au spus că dreptul de a fi uitat trebuie să prevaleze după analizarea mai multor factori, între care impactul asupra activităţii profesionale şi a vieţii de familie. Judecătorii au constat că persoana respectivă, tată a patru copii, nu a obţinut un beneficiu financiar ca urmare a încălcării legii şi că riscă să îşi piardă slujba, dacă articolele care fac referire la numele său nu sunt eliminate din rezultatele căutărilor. 691
Share Button

Leave a Reply