Google anunţă Chat, succesorul SMS-ului
Posted by
Google a eşuat în mai multe rânduri în încercarea sa de a veni cu un concurent puternic pe zona aplicaţiilor de chat, care să rivalizeze cu produse precum Messenger şi WhatsApp ale Facebook sau iMessage al celor de la Apple. După ce a renunţat şi lansat rând pe rând la mai multe aplicaţii, Google anunţă că a întrerupt dezvoltarea celui mai nou produs al său pe această nişă, Allo, şi, în loc să se concentreze pe o aplicaţie anume, compania americană vrea să impună tehnologia prin care, cu ajutorul operatorilor de telefonie, va fi înlocuit SMS-ul. Google a dezvoltat tehnologia numită RCS (Rich Communication Services), menită să ia locului SMS-ului. Aceasta se va numit simplu, Chat, iar Google s-a concentrat pe convingerea dezvoltatorilor software şi a operatorilor pentru a o adopta ca standard universal. Google a negociat şi convins cei mai mari operatori de telefonie să suporte Chat, iar aceştia sunt aşteptaţi să lanseze suportul necesar până la finele acestui an. Pe lista celor 55 de operatori care s-au înrolat se numără Orange, Telekom şi Vodafone. Tehnologia Chat va fi disponibilă în Android Messages, aplicaţia de comunicare activă în mod implicit pe majoritatea telefoanelor cu Android şi folosită în prezent de aproximativ 100 de milioane de utilizatori în fiecare lună. Samsung, ca excepţie, a înlocuit pe propriile telefoane Android Messages cu propria aplicaţie, dar şi aceasta va suporta tehnologia celor de la Google. Mesajele trimise cu tehnologia Chat vor folosi conexiunea de date, precum aplicaţiile obişnuite de comunicare. Când nu există o conexiune la net, mesajele vor fi trimise automat ca SMS (aşa cum procedează Apple cu iMessage). Însă, ca un mare dezavantaj, spre deosebire de iMessage, mesajele trimise cu Chat nu vor fi criptate, ceea ce înseamnă că vor fi mult mai uşor de interceptat. 616