Preţurile apelurilor vor fi limitate în UE

Posted by
Share Button

Deputaţii europeni au limitat costurile apelurilor intra-UE transfrontaliere la 19 cenţi/minut, iar mesajele text la 6 cenţi, în cadrul unui pachet de telecomunicaţii care face reţele 5G posibile până în 2020 şi creează un sistem de alertă pentru situaţii de urgenţă.


Noile norme vor oferi cetăţenilor conectivitate de mare viteză şi vor face ca apelurile să fie sigure şi accesibile în cadrul UE, asigurând în acelaşi timp predictibilitatea necesară pentru operatorii de telecomunicaţii pentru a stimula investiţiile în internetul de mare viteză. Politica Roam Like Home a pus capăt taxelor de roaming în 2017. Noua legislaţie limitează apelurile către o altă ţară UE la 19 cenţi/minut şi la 6 cenţi pentru mesaje text (SMS) începând cu 15 mai 2019, făcând accesibil contactul cu cei dragi în alte state membre UE pentru toată lumea. De asemenea, legislaţia protejează mai bine utilizatorii de smartphone-uri, inclusiv utilizatorii de servicii web (Skype, WhatsApp etc.) şi întăreşte cerinţele de securitate, inclusiv criptarea. Apare dreptul de a păstra un număr de telefon pentru o perioadă de până la o lună de la încetarea unui contract şi dreptul la rambursarea creditului preplătit, neutilizat după rezilierea contractului, precum şi compensarea în cazul întârzierii sau abuzului de comutare.
591
Share Button

Leave a Reply