ANCOM: Utilizatorii îşi vor putea porta numărul de telefon fix dintr-un judeţ în altul

Posted by
Share Button
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat că a adoptat decizia care permite ca numerele geografice fixe de telefon să poată fi folosite şi în afara ariei geografice în care au fost alocate. Astfel, utilizatorii care se vor muta dintr-un judeţ în altul vor putea să îşi păstreze numărul de telefon fix, inclusiv în situaţia în care se vor porta la un alt furnizor de telefonie. ”Decizia adoptată astăzi în cadrul şedinţei Consiliului Consultativ nu va conduce la modificarea numerelor de telefon sau la apariţia altei categorii de numerotaţie”, se arată în comunicat. Renunţarea la semnificaţia geografică se va aplica numerelor de 9 cifre alocate pentru furnizarea de servicii de telefonie fixă. În cazul acestor numere, indicativul de arie geografică din componenţa numărului (prefixul) nu va mai trebui să corespundă neapărat cu aria geografică în care este situat punctul terminal. ”De exemplu, un număr de telefonie fixă instalat în Bucureşti, apelabil acum sub forma 021xxxxxxx (care se apelează prin formarea prefixului naţional ”0” urmat de cele 9 cifre), va putea fi portat în orice judeţ, fără modificarea prefixului. Decizia se va aplica atât numerelor geografice de 9 cifre alocate de ANCOM până la data intrării în vigoare a deciziei, cât şi numerelor care vor fi alocate ulterior”, se arată în comunicat. De asemenea, decizia se va aplica atât numerelor geografice de 9 cifre alocate de ANCOM prin licenţă, cât şi celor transferate de la un alt furnizor ori primite prin procesul de portare. ANCOM a anunţat că, pentru a fi posibilă utilizarea numerelor geografice în alte arii decât cele iniţiale, fiecare operator trebuie să implementeze măsuri premergătoare, precum modificările tehnice în echipamente şau revizuirea arhitecturilor de interconectare. ”Complexitatea şi amploarea acestora diferă mult de la operator la operator, în funcţie de tehnologiile utilizate, aşadar decizia ANCOM va intra în vigoare în termen de 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Astfel, furnizorii care vor decide să ofere utilizatorilor posibilitatea de utilizare a numerelor geografice în afara ariei corespunzătoare vor avea timp suficient pentru implementarea măsurilor necesare”, se arată în comunicat. Prin adoptarea acestei decizii, ANCOM a urmărit să asigure utilizatorilor posibilitatea de a beneficia de avantajele oferite de noile tehnologii, prin eliminarea restricţiilor aferente numerelor geografice care nu mai sunt justificate de motive tehnice sau comerciale. 526
Share Button

Leave a Reply