Apple a dezvăluit cea de-a doua generaţie de căşti AirPods

Posted by
Share Button
Grupul informatic american Apple Inc a dezvăluit miercuri o versiune îmbunătăţită de căşti wireless 'AirPods', înaintea unui eveniment media programat pentru data de 25 martie, la care grupul ar urma să prezinte un nou serviciu de streaming video, transmite Reuters.
Noua versiune de AirPods oferă o durată de funcţionare mai mare a bateriei şi un nou chip H1 care îmbunătăţeşte conectivitatea cu un telefon iPhone sau o tabletă iPad. De asemenea, cea de-a doua generaţie de AirPods permite utilizatorilor să folosească asistentul Siri prin comanda vocală "Hey Siri", în loc să atingă unul dintre AirPods, cum era cazul la prima generaţie. Apple susţine că noile AirPods sunt disponibile online începând de miercuri şi vor apărea şi pe rafturile magazinelor Apple începând de săptămâna viitoare, la un preţ de 159 de dolari pentru versiune cu încărcare standard şi 199 de dolari pentru versiunea cu încărcare wireless. Noile AirPods vin la câteva zile după ce Apple a lansat noi versiuni de tablete iPad Air şi iPad Mini precum şi o nou versiune de computere iMac şi înaintea unui nou serviciu de streaming video ce ar urma să fie dezvăluit săptămâna viitoare. 562
Share Button

Leave a Reply