"Periodic monitorizăm localităţile şi drumurile situate la graniţele ţării unde există risc de roaming involuntar şi publicăm lista localităţilor. Obiectivul nostru este ca utilizatorii care călătoresc în zonele de graniţă să fie avertizaţi asupra acestui risc şi să cunoască metodele prin care pot evita conectarea la reţelele operatorilor statelor vecine şi implicit costurile suplimentare. Trebuie menţionat faptul că, în cazul în care au telefonul setat pentru conectarea automată la reţea, utilizatorii intraţi în roaming involuntar vor rămâne captivi în reţeaua statului vecin cât timp terminalul recepţionează semnal de la reţeaua operatorului respectiv, chiar dacă există semnal de la operatorul naţional la care este abonat. Pentru a evita astfel de situaţii, recomandăm dezactivarea opţiunii de selectare automată a reţelei şi selectarea manuală a reţelei, în zonele aflate în apropierea graniţelor", precizează Cristin Popa, director executiv al Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM. Conform arbitrului pieţei telecom, roaming-ul involuntar poate apărea în zonele de graniţă de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a reţelei. În aceste situaţii, utilizatorul, deşi se află pe teritoriul României, va fi facturat pentru serviciile de comunicaţii utilizate în roaming, ca şi cum s-ar afla fizic pe teritoriul statului vecin.
ANCOM: activarea involuntară a roamingului în localităţile de graniţă poate atrage tarifarea suplimentară a utilizatorilor de telefonie şi date
Posted by