Licitaţia pentru acordarea licenţelor 5G va fi organizată în prima jumătate a anului viitor

Posted by
Share Button
Licitaţia pentru acordarea licenţelor 5G va fi organizată în prima jumătate a anului viitor, dacă se vor respecta unele condiţii cum ar fi setul de măsuri pe securitatea reţelelor de la Comisia Europeană, transpunerea Memorandumului cu SUA în legislaţia primară şi adoptarea Hotărârii de Guvern pentru preţurile de pornire, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu.
"Ne aflăm în situaţia în care nu putem să transmitem către operatori toate informaţiile necesare. Al doilea punct la fel important este că, până la finele anului, Comisia Europeană va furniza un set de măsuri legate de cerinţe de securitate a reţelelor. Al treilea punct important e legat şi de situaţia cu care ne confruntăm, şi anume ca viitorul Guvern, care întocmeşte bugetul pe anul 2020, să aprobe taxele de licenţă şi calendarul de achitare a acestor taxe. Vorbim apoi de acea HG absolut necesară pentru a avea o licitaţie cât se poate de transparentă şi corectă. Amânăm această licitaţie pentru acordarea frecvenţelor 5G. Noi credem că, pe un calendar cât se poate de realist şi îndeplinindu-se condiţiile de care vorbeam mai devreme, adică setul de măsuri de la Comisia Europeană, transpunerea Memorandumului cu SUA în legislaţia primară, HG-ul pentru preţuri şi calendarul de achitare a taxelor, licitaţia ar putea avea loc în prima jumătate a anului 2020", a declarat Grindeanu, într-o conferinţă de presă. 579
Share Button

Leave a Reply