Protecția în mediul online a copiilor nu se încheie cu începerea anului școlar

Posted by
Share Button

A fost un an neobișnuit și neliniștitor pentru toată lumea, dar mai ales pentru copiii și studenții care au trebuit să se adapteze la realitățile învățării virtuale. Deși „nativi digitali”, aceștia au trebuit să facă trecerea rapid de la un stil de predare interactiv, față în față, la unul literalmente alb și negru. Fiind o generație care socializează puternic online, ei sunt mai dependenți ca niciodată de tehnologie pentru fiecare domeniu al vieții lor, lucru care poate aduce cu sine și o serie de provocări. Dificultățile cu care se pot confruntă tinerii în mediul online, pe măsură ce cresc și se dezvoltă, au fost documentate de mulți ani, iar acele provocări sunt agravate de expunerea constantă la tehnologie care a venit odată cu pandemia.

Este important ca toți copiii să fie încurajați să ia pauze de la tehnologie și să fie conștienți că nu tot ceea ce văd online este exact așa cum pare. Desigur, tehnologia ne oferă nenumărate posibilități și beneficii, însă ar trebui să o abordăm întotdeauna cu un anumit nivel de prudență și să aplicăm totodată niște filtre din lumea reală pentru tot ceea ce experimentăm în online. Este important ca atât părinții, cât și profesorii, să sprijine tinerii în înțelegerea echilibrului dintre beneficiile pe care le oferă tehnologia și provocările pe care aceasta le poate ridica atunci când vine vorba de interacțiunile sociale, în special în cazul copiilor sau celor mai susceptibili.

David Emm, Senior Security Researcher la Kaspersky, spune că „Este un mare noroc faptul că am experimentat acest scenariu de auto-izolare într-o eră în care tehnologia ne-a putut fi alături în fiecare aspect al vieții noastre, iar tinerii nu au fost nevoiți să se rupă în totalitate de educație, datorită posibilităților oferite de platformele de e-learning. Deși mulți studenți se întorc acum în sălile de clasă, este important să ne bazăm pe lecțiile învățate pe durata acestei pandemii, pentru a profita cât mai mult de beneficiile tehnologiei, învățându-i totodată pe copii cum să facă acest lucru în siguranță.”

  • Transformați activitățile online într-o activitate comună, de familie, astfel încât copiii să poată fi supravegheați în timp ce navighează pe internet.
  • Discutați cu copiii despre experiențele lor din mediul online și asigurați-vă că se pot simți în siguranță discutând cu dumneavoastră despre problemele pe care le întâmpină pe internet  sau despre conținutul care îi face să se simtă inconfortabil.
  • Instalați o soluție fiabilă de control parental pe toate dispozitivele, inclusiv cele mobile, astfel încât să vă asigurați că cei mici nu pot accesa conținut dăunător/nepotrivit.
  • Încercați să le insuflați copiilor practici sigure pentru utilizarea tehnologiei, așa cum ați face și în cazul siguranței rutiere sau al pericolelor legate de străini. Puteți găsi mai multe sfaturi despre acest subiect aici: https://www.kaspersky.com/blog/securing-todays-kids/11621/  sau aici: https://www.kaspersky.com/resource-center/infographics/keeping-children-safe-online
  • Asigurați-vă că aveți instalat un software de securitate actualizat pe toate dispozitivele conectate la internet și faceți câte o copie de siguranță a datelor dvs. în mod regulat. Acest lucru se aplică și în cazul dispozitivelor mobile.
536
Share Button

Leave a Reply