Ericsson achiziţionează Cradlepoint cu 1,1 miliarde de dolari

Posted by
Share Button

Ericsson va achiziţiona Cradlepoint, liderul pieţei din SUA în soluţiile Enterprise Wireless Edge WAN 4G şi 5G, iar preţul de achiziţie este de 1,1 miliarde de dolari, tranzacţia urmând să se încheie înainte de sfârşitul trimestrului 4 al acestui an.

”Ericsson a luat decizia de a achiziţiona Cradlepoint, liderul pieţei din SUA în soluţiile Enterprise Wireless Edge WAN 4G şi 5G. Investiţia este esenţială pentru strategia Ericsson de a-şi mări cota de piaţă în sectorul 5G pentru companii, aflat în expansiune rapidă. Cradlepoint completează portofoliul Ericsson de servicii 5G pentru afaceri, care include reţele dedicate şi o platformă IoT globală”, a informat compania.

Tranzacţia va facilita dezvoltarea unor noi produse şi sisteme integrate pentru clienţii Ericsson, sprijinind servicii 5G integrate pentru sectorul de business, cu profitabilitate crescută.

Cradlepoint va deveni parte din grup, urmând să fie deţinută în totalitate de Ericsson, însă va continua să îşi desfăşoare activitatea sub brandul său existent. Va face parte din divizia Ericsson Business Area Technologies & New Businesses. Angajaţii Cradlepoint vor rămâne în cadrul companiei, al cărei sediu se află în Boise, capitala statului Idaho (SUA).

”Preţul de achiziţie se ridică la 1,1 miliarde de dolari, tranzacţia urmând să se încheie înainte de sfârşitul trimestrului IV 2020, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor de încheiere. Preţul de achiziţie, acoperit din surse proprii ale Ericsson, va fi plătit integral la încheierea tranzacţiei. Vânzările Cradlepoint din 2019 au fost de 1,2 miliarde SEK (coroane suedeze), cu o marjă brută de 61%. Se aşteaptă ca marjele operaţionale ale Ericsson să fie afectate negativ cu aproximativ 1% în 2021 şi 2022 - jumătate din cauza amortizării activelor provenite în urma achiziţiei. Cradlepoint urmează să contribuie la fluxul de numerar operaţional începând cu 2022”, mai arată Ericsson.

Obiectivele financiare ale grupului Ericsson pentru anul 2022 rămân neschimbate, iar Cradlepoint este puternic poziţionat pe o piaţă cu o creştere de circa 25-30%, precizează companiile.

”Achiziţiile pentru extinderea portofoliului sunt o parte integrantă a strategiei noastre comunicate anterior. Achiziţia Cradlepoint completează oferta noastră existentă şi este esenţială pentru strategia noastră de a ajuta clienţii să crească valoarea investiţiilor lor în reţeaua 5G. Ericsson se bazează pe o poziţie unică, oferită de Cradlepoint în calitate de lider pe piaţa Wireless Edge şi wireless WAN. Îmbinând accesul nostru pe piaţă, la scară largă, cu relaţiile existente, pe care le avem cu cei mai mari operatori de telefonie mobilă din lume, investim pentru a a sprijini dezvoltarea clienţilor Ericsson pe această piaţă emergentă”, spune Börje Ekholm, preşedinte şi CEO al Ericsson.

Fondată în 2006, Cradlepoint are peste 650 de angajaţi, furnizând soluţii wireless WAN pentru conectivitate la nivelul companiilor. Pe lângă sediul central al companiei din Boise, Idaho, SUA, compania operează un centru de cercetare şi dezvoltare în Silicon Valley, California şi are noi birouri în Marea Britanie şi Australia.

Modelul de abonament Cradlepoint combină software livrat în cloud cu echipamente, asistenţă şi instruire.

Colaborarea de lungă durată a Ericsson cu Cradlepoint datează de la lansarea 4G pe piaţa din SUA, cu mai bine de un deceniu în urmă.

 Acţiunile Ericsson sunt listate pe Nasdaq Stockholm şi pe Nasdaq New York.

510
Share Button

Leave a Reply