O serie de asociaţii ale consumatorilor europeni, grupate în organizaţia Euroconsumers, au acuzat miercuri compania Apple că ar încetini deliberat performanţele unor modele mai vechi de iPhone şi au cerut, în medie, compensaţii de 60 de euro pentru fiecare telefon afectat, relatează agenţia EFE.
Primele plângeri colective au fost înaintate în Spania de Organizaţia Consumatorilor şi Utilizatorilor (OCU), care solicită compensaţii cuprinse între 99 şi 189 de euro per telefon, şi în Belgia de grupul TestAchats.
Acestora le vor urma şi alte acţiuni legale similare în Italia şi Portugalia, săptămânile următoare, a anunţat Euroconsumers printr-un comunicat.
Organizaţiile susţin că firma cu sediul în Cupertino (SUA) a derulat practici comerciale incorecte şi înşelătoare, încetinind în mod deliberat funcţionarea iPhone 6, 6 Plus, 6S şi 6S Plus.
Apple a recunoscut în urmă cu ceva timp că încetineşte funcţionarea modelelor mai vechi de iPhone, precum 6 sau 7, prin intermediul actualizării sistemului operativ iOS, cu scopul, potrivit companiei, de a compensa capacitatea mai limitată a bateriei şi a preveni astfel ca dispozitivele să se supraîncarce şi să se închidă.
Din acest motiv, compania s-a confruntat deja cu o serie de plângeri în Statele Unite ale Americii, unde atât consumatorii, cât şi o serie de autorităţi, au considerat că Apple încetineşte performanţele modelelor mai vechi pentru a înrăutăţi funcţionarea lor şi a stimula cumpărarea de noi telefoane şi baterii.
Compania multinaţională a acceptat să plătească în SUA, în martie, compensaţii de 500 milioane de dolari după o plângere colectivă a utilizatorilor, şi, în noiembrie, alte 113 milioane dolari, după o acţiune similară a Guvernelor din 33 de state, în ambele cazuri după ce a ajuns la acorduri extrajudiciare.
În mai, un tribunal italian a amendat Apple cu 10 milioane de dolari pentru aceste practici.
Plângerile depuse în Europa de Euroconsumers vin după ce organizaţia a transmis Apple în iulie, fără succes, o solicitare pentru a pune capăt perimării programate a acestor modele de i-Phone, fără a se recurge la justiţie.
"Consumatorii sunt tot mai supăraţi deoarece produsele se deteriorează destul de repede şi modele iPhone 6 sunt un exemplu concret. Asta nu doar că provoacă frustrare şi daune financiare, dar este un act iresponsabil şi din punct de vedere medioambiental", a declarat directorul de Politică al Euroconsumers, Els Bruggeman.
567