Samsung extinde BESPOKE în piețe noi și propune un concept inedit de frigidere personalizabile

Posted by
Share Button

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi faptul că frigiderul său Samsung BESPOKE Flex va fi disponibil în SUA anul acesta. Dezvăluit pentru prima dată la CES 2021, gama BESPOKE va include un nou concept 4-Door Flex™, care prezintă linii elegante și un design modern cu uși plate și mânere încastrate, care se îmbină perfect cu bucătăriile existente și se pliază pe diferite stiluri de viață ale utilizatorilor. Conceptul 4-Door Flex are, de asemenea, un nou spațiu de depozitare pentru băuturi (Beverage Center™) și o zonă flexibilă îmbunătățită.

Frigiderele Samsung BESPOKE Flex oferă o combinație dinamică de opțiuni de design, cu opt culori unice și finisaje din sticlă sau oțel. Opțiunile de culoare sunt: Grey Glass, Sky Blue Glass, Navy Steel, Champagne Steel, Matte Black Steel, Navy Glass, White Glass, și Rose Pink Glass.

„Pe măsură ce familiile petrec tot mai mult timp acasă – și în inima casei, în bucătărie – acestea investesc în electrocasnice pe care le pot personaliza, exact ceea ce oferă gama noastră BESPOKE. Frigiderele BESPOKE sunt personalizabile la exterior printr-o varietate de culori, materiale și finisaje pe care le puteți alege pentru a se potrivi stilului dvs. și, de asemenea, personalizabile la interior cu sertare convertibile și alte caracteristici unice”, a declarat John Herrington, Senior Vice President, General Manager of Home Appliances.

Conceptul 4-Door Flex™ aduce noi caracteristici pentru toate nevoile de refrigerare

Menținând designul elegant al unității, Samsung 4-Door Flex™ BESPOKE vine cu un nou spațiu de depozitare pentru băuturi (Beverage Center™) în ușa din stânga sus, care oferă acces rapid în două moduri diferite, cu un dozator intern de apă filtrată și un vas de apă încorporată cu umplere automată.

Vasul de apă încorporat se umple automat cu apă proaspătă, filtrată, sau se poate infuza cu ușurință cu aroma dorită. Frigiderul are, de asemenea, un aparat de gheață dual (Dual Ice Maker), care poate produce nu doar cuburi de gheață obișnuite, ci și fulgi de gheață care răcoresc băuturile mai repede.

Samsung 4-Door Flex™ BESPOKE dispune de o zonă flexibilă îmbunătățită, un compartiment versatil care poate trece foarte ușor de la temperatura frigiderului la congelator, oferind flexibilitate în funcție de nevoile de depozitare a oricărei familii. Zona flexibilă îmbunătățită are cinci setări diferite de temperatură: congelare/ congelare ușoară/ carne / pește/ fructe / legume și băuturi.

Există, de asemenea, funcția Flex Crisper™ care permite depozitarea cărnii sau a peștelui la temperatura optimă, precum și funcția Crisper+™ care menține fructele și legumele mai proaspete pentru mai mult timp.

Pe lângă SUA, Samsung introduce și gama de frigidere Samsung BESPOKE în regiunile MENA și regiunile europene în 2021 – extinzându-se dincolo de piețele nord-europene și asiatice unde aceasta este disponibilă în prezent.

În România, conceptul BESPOKE va disponibil pentru gama de combine frigorifice si noua gamă de frigidere și congelatoare cu o singură ușă.

628
Share Button

Leave a Reply