WhatsApp a decis să amâne implementarea forţată a noilor reguli privind datele personale, după ce a stârnit un val de reacţii adverse, concretizat prin milioane de oameni care au migrat către produsele alternative.
WhatsApp anunţă că va amâna cu trei luni aplicarea noilor politici de intimitate, care ar fi trebuit să devină active de la 8 februarie. Noul termen până la care utilizatorii trebuie să le accepte este 15 mai.
Nu se schimbă, însă, tonul imperativ privind acceptarea condiţiilor. Toţi cei peste 2 miliarde de utilizatori vor fi obligaţi să le accepte, dacă vor să folosească în continuare serviciul. Dacă nu, pot trece, împreună cu cei cunoscuţi, la una din mult mai bine văzutele alternative, precum Signal şi Telegram.
Întreaga discuţie în jurul noilor politici de intimitate a WhatsApp s-a purtat cu privire la obiectul colectării - anume ce date ale utilizatorilor de WhatsApp şi în ce condiţii ajung la Facebook. Clar este că Facebook le va folosi pentru targetarea cu reclame.
Politica privind discuţiile între utilizatori rămâne nemodificată. Aceste conversaţii sunt criptate în continuare, neputând fi interceptate şi colectate nici de Facebook, nici terţi.
În schimb, vor fi colectate datele personale generate de comunicările dintre utilizatori şi companii în cadrul noilor servicii WhatsApp de cumpărături şi plăţi, care au fost deja lansate în anumite ţări, precum India şi Brazilia, aşteptându-se extinderea lor globală.
WhatsApp specifică foarte clar în cadrul noilor clauze ale politicii de confidenţialitate că mesajele schimbate de utilizatori cu business-urile nu sunt criptate şi vor fi colectate şi folosite de Facebook şi de terţi.
Cu alte cuvinte, utilizatorii vor fi, pe viitor, targetaţi cu reclame pe baza a ceea ce scriu business-urilor. Dacă vor comanda o pizza pe WhatsApp, utilizatorii vor vedea mai multe reclame la pizza în cadrul produselor Facebook.
Un alt mister al noilor condiţii de utilizare WhatsApp este cel legat de tipul datelor colectate. Exprimarea este intenţionat vagă pentru a lăsa calea deschisă colectării multor categorii de informaţii personale, fără a spune exact ce date vor fi colectate.
De cealaltă parte, brandurile vor ajunge să plătească de două ori către Facebook: o dată pentru accesul la API-ului care le permite să ofere servicii şi să vândă pe WhatsApp, iar a doua oară pentru cumpărarea de reclamă pentru o expunere mai bună.
Din cauza noilor clauze şi a confuziei create de limbajul greu de descifrat al acestora, milioane de utilizatori au decis să renunţe la WhatsApp în favoarea unui serviciu alternativ, câştigătorii din acest punct de vedere fiind Telegram şi Signal.
Telegram a trecut de 500 de milioane de utilizatori şi a crescut în ultimele zile, în medie, cu 25 de milioane de utilizatori la 72 de ore, conform datelor oficiale.
Signal a văzut şi el o creştere spectaculoasă a numărului de utilizatori noi, având zilnic în medie undeva între 800.000 şi 1 milion de cereri. Nepregătit pentru această afluenţă de utilizatori, Signal are dificultăţi de funcţionare, în ultima vreme având probleme inclusiv cu trimiterea mesajelor.
592