Zona neagră de deasupra ecranelor de pe iPhone-uri, numită în termeni populari şi breton, va deveni din ce în ce mai mică pe parcursul următorilor ani, până va dispărea sau va fi ascunsă complet.
Ming-Chi Kuo, analistul chinez care prevede an de an noutăţile produselor Apple, a emis o informare legată de iPhone-urile pe care Apple le va lansa în următorii ani şi câteva dintre schimbările pe care crede că le va opera companie americană.
În primul rând, Apple va începe “lupta” cu bretonul care stă deasupra ecranului încă de la iPhone X. Primul pas se pare că va fi făcut chiar anul acesta, când dimensiunile bretonului vor fi reduse vizibil.
Al doilea pas va urma anul viitor. Atunci, crede Ming-Chi Kuo, din breton va rămâne doar un mic rotund, în care se va afla camera frontală montată prin perforarea ecranului - aşa cum procedează deja de câţiva ani producătorii smartphone-urilor cu Android.
În fine, iPhone-urile vor trece la un design în care partea frontală va fi acoperită doar de ecran - fără breton sau perforări în ecran vizibile. Asta, însă, se va întâmpla cel devreme în 2023.
Nu se ştie ce va face Apple cu tehnologia care este găzduită în prezent de breton, precum camerele şi senzorii necesari pentru FaceID. Elementele pe care se bazează autentificarea facială trebuie să rămână undeva pe partea frontală a telefonului.
Dincolo de breton, modelele Pro din seria de iPhone-uri care va fi lansată anul acesta vor oferi o rată de refresh de 120Hz, vor folosi modemul Snapdragon X60 de la Qualcomm şi se vor alimenta în continuare prin portul Lightning.
576