Producătorul de echipamente pentru telecomunicaţii Nokia vrea ca în următorii doi ani să concedieze între 5.000 şi 10.000 dintre cei 90.000 de angajaţi, pentru a reduce costurile şi a investi mai mult în capacităţi de cercetare, transmit DPA şi Reuters.
Grupul finlandez, unul dintre primii trei mari producători mondiali de echipamente de telefonie mobilă, alături de Huawei şi Ericsson, a anunţat într-un comunicat că se aşteaptă la costuri de restructurare de aproximativ 600 - 700 de milioane de euro până în 2023.
Economiile realizate în urma reducerii de personal vor sprijini majorarea investiţiilor în cercetare-dezvoltare (R&D), a precizat Nokia.
"Deciziile care-i afectează pe angajaţii noştri nu sunt niciodată luate cu uşurinţă", a afirmat directorul general Pekka Lundmark.
Compania finlandeză se confruntă cu concurenţa acerbă din partea Ericsson (Suedia) şi Huawei (China) în cursa pentru livrarea echipamentelor de telecomunicaţii pentru dezvoltarea reţelelor de telefonie 5G din întreaga lume.
625