La scurt timp după Facebook şi LinkedIn, reţeaua socială bazată pe comunicarea audio, Clubhouse, şi-a văzut şi ea numele într-un important incident de securitate.
Extrem de mediatizata reţea socială Clubhouse are deja la activ un istoric bogat de incidente, chiar înainte de a fi disponibilă publicului larg. Cel mai nou incident este expunerea datelor personale a 1,3 milioane de utilizatori.
Acestea includ numele, ID-ul de utilizator, poza de profil, numele de utilizator de pe alte reţele sociale, numele persoanei care a generat invitaţia de creare a contului şi altele. Ca şi în alte cazuri similare, datele au fost descoperite pe un forum de hacking.
Conform Clubhouse, nu este vorba de un hack propriu-zis, prin care să fi fost accesate date de pe serverele companiei. Informaţiile ar fi fost pur şi simplu copiate de pe paginile publice de profil ale utilizatorilor.
De altfel, în afara numelui, leak-ul nu include alte date prin care persoanele să poată fi identificate şi localizate, precum adrese de email, numere de telefon sau adrese de domiciliu.
Chiar şi aşa, Clubhouse este deja a treia platformă socială implicată într-un incident ce implică datele utilizatorilor, în doar o săptămână, după Facebook şi LinkedIn.
De departe, cel mai grav a fost incidentul prin care datele a 533 de milioane de utilizatori Facebook au fost postate online. Inclusiv numărul de telefon al lui Mark Zuckerberg s-a regăsit printre acestea.
600