Intel vrea să obţină subvenţii de 8 miliarde de euro pentru a construi o fabrică de semiconductori în Europa, a declarat, vineri, directorul general al companiei americane, Pat Gelsinger, în condiţiile în care regiunea vrea să îşi reducă dependenţa de importuri, pe fondul deficitului de cipuri, transpite Reuters.
Este pentru prima oară când Gelsinger a menţionat public ce ajutor de stat ar dori, în timp ce Intel aplică un program de mai multe miliarde de dolari pentru a depăşi rivalii asiatici în producţia pe bază de contract.
”Ceea ce cerem atât din partea guvernului american cât şi din partea guvernelor europene este să creeze condişii competitive pentru noi să i facem aici, comparativ cu Asia”, a declarat Gelsinger publicaţiei Politico Europe, într-un interviu.
Potrivit Politico, Gelsinger a afirmat că vrea să obţină subvenţii de aproximativ 8 miliarde de euro.
Compania s-a distanţat ulterior de această informaşie, afirmîns că directorul general nu a dat o sifră specifică, cu toate că a arătat în mod clar că liderii UE trebuie să investească pentru a asigura o industrie a semiconductorilor vibrantă.
Gelsinger, aflat în prima sa vizită europeană de la preluarea conducerii companiei, s-a întîlnit vineri, la Bruxelles, cu comisarul european Thierry Breton. Vizita a avut loc după lansarea unui plan al Intel pentru investiţii de 20 de miliarde de dolari în producţia de cipuri în SUA.
Pe lângă investiţiile din SUA, Intel cautp un loc pentru o fabrică în Europa care ar susţine obiectivul lui Breton de a dubla ponderea regiunii în producţia globală de cipuri la 20%, în următorul deceniu.
Breton a mai discutat vineri cu reprezentanţi ai Taiwan Semiconductor Manufacturing, cel mai mare producător mondial de cipuri, aflat înaintea Samsung şi Intel.
În tweet-uri separate, Breton a descris întâlnirea sa cu Gelsinger drept ”o discuţie aprofundată”, în timp ce o convorbire video cu Maria Marced, preşedinta TSMC Europe, a fost ”un schimb bun”.
"Pentru a satisface cererea actuală şi viitoare a industriei semiconductorilor, Europa va creşte drastic capacitatea de producţie - atât pe cont propriu, cât şi prin parteneriate selectate, pentru a asigura securitatea aprovizionării", a spus Breton.
TSMC a declarat că discuţiile cu Breton au demonstrat angajamentul său faţă de regiune.
”Dorinţa noastră de a ne sprijini clienţii cât mai deplin înseamnă că suntem întotdeauna dispuşi să stabilim comunicări deschise cu guvernele şi autorităţile de reglementare oriunde se află acestea şi noi”, a spus compania.
Comisia a declarat că Breton va purta discuţii, pe 4 mai, cu directorii generaţi a doi producători olandezi de semiconductori: ASML, principalul producător de instrumente de litografie cu semiconductori şi cu producătorul de cipuri NXP.
Întreruperea recentă a lanţurilor de aprovizionare cu semiconductori a adăugat urgenţă eforturilor de reducere a dependenţei de importuri, totuşi analiştii avertizează că baza tehnologică redusă a Europei înseamnă că nu oferă o piaţă viabilă pentru o fabrică de vârf.
Surse din industrie şi diplomatice spun că, dintre cei trei mari producători de cipuri, Intel este singurul care a exprimat până acum interesul concret în scopul lui Breton de a produce cele mai avansate cipuri din Europa.
Efortul lui Breton de a atrage un producător străin de cipuri important îi deranjează pe producătorii autohtoni, în timp ce acesta discută, de asemenea, despre crearea unei alianţe europene a semiconductorilor, care să le grupeze interesele.
Compania germană Infineon a salutat iniţiativa lui Breton de a consolida producţia de cipuri în Europa.
Gelsinger, care s-a întâlnit cu ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, şi cu guvernatorul bavarez Markus Soeder, pe parcursul turneului său german, a fost citat spunând că Germania va fi o locaţie adecvată pentru o potenţială fabrică europeană.
"Din punct de vedere geopolitic, dacă sunteţi în Europa, doriţi să vă aflaţi în Europa continentală", a spus el pentru Politico, în remarcile citate într-un al doilea interviu, cu cotidianul german Handelsblatt.
"Ne gândim la Germania ca un candidat bun - nu singurul, ci un candidat bun - pentru locul în care ne-am putea construi capacităţile de producţie", a spus el, indicând şi interesul pentru ţările Benelux.
În Germania, Gelsinger s-a întâlnit şi cu directori ai producătorului auto BMW şi operatorul de telecomunicaţii Deutsche Telekom, a anunţat Intel.
Surse au declarat că a vizitat şi sediul Volkswagen, deşi niciuna dintre părţi nu a confirmat acest lucru.
Gelsinger va călători săptămâna viitoare în Israel, unde Intel va anunţa o investiţie de 200 de milioane de dolari într-un nou campus de dezvoltare a cipurilor şi angajarea a 1.000 de angajaţi.
606