Raport: Circa 23% dintre respondenţii din România au un telefon compatibil cu tehnologia 5G

Posted by
Share Button

Aproximativ 23% dintre respondenţii din România au un telefon compatibil cu tehnologia 5G, dar numai unul din zece au şi un abonament pentru astfel de servicii, potrivit unui raport al Ericsson ConsumerLab.

Totodată, o treime dintre utilizatorii de servicii 4G cred că serviciile 5G sunt foarte puţin sau deloc disponibile.

"Carantina şi restricţiile de deplasare, impuse de virusul COVID-19, i-au constrâns pe cei mai mulţi dintre utilizatorii 5G să utilizeze aceste servicii doar în spaţiile interioare. Din acest motiv, aceştia consideră că, pentru o experienţă 5G satisfăcătoare, calitatea recepţiei de date în interior este de două ori mai importantă decât viteza sau impactul asupra bateriei.", se menţionează în raport.

În plus, în ciuda pandemiei, aproximativ 2 din 5 (39%) utilizatori de smartphone-uri, de la nivel global, care au participat la studiu şi-au exprimat intenţia de a adopta tehnologia 5G în 2021, acest procent fiind în creştere cu 2 puncte procentuale faţă de 2019.

Mai mult, în România, 37% dintre respondenţi (500.000 de utilizatori de smartphone-uri) spun că ar vrea să treacă la serviciile 5G, iar 22% dintre aceştia ar putea face acest lucru în anul 2021.

Totodată, raportul mai prezintă şi cinci modalităţi prin care furnizorii de servicii de comunicaţii (CSP) pot îndeplini aşteptările consumatorilor, atât în viitorul apropiat, cât şi pe termen mai lung. Printre aceste modalităţi se numără contracararea lipsei de informaţii prin educarea consumatorilor şi printr-o mai bună prezentare a beneficiilor tehnologiei 5G pentru aceştia, precum şi asigurarea unei calităţi constante a acoperirii 5G în spaţiile interioare, cât şi exterioare.

De asemenea, printre modalităţi se mai numără adaptarea la cerinţele de reţea pentru noile servicii 5G, axarea pe dorinţa consumatorilor de a accesa noi scenarii de utilizare a tehnologiei 5G, dar şi accelerarea disponibilităţii scenariilor de utilizare existente, şi a celor noi, prin parteneriate ecosistemice.

Potrivit cercetării, calitatea conectivităţii la interior reprezintă unul dintre principalele interese ale consumatorilor, unul din cinci utilizatori 5G reducând deja utilizarea Wi-Fi pe telefoane (în spaţiile din interiorul clădirilor), datorită beneficiilor conectivităţii mobile 5G.

Una dintre concluziile-cheie ale raportului arată faptul că, până la finalul anului 2020, o mai bună informare în ceea ce priveşte serviciile şi beneficiile aduse de tehnologia 5G ar fi putut duce la o creştere cu 22% a numărului de abonamente 5G în rândul utilizatorilor ce deţin deja dispozitive compatibile.

De asemenea, potrivit studiului citat, numărul utilizatorilor români de smartphone-uri care au trecut la tehnologia 5G, până la sfârşitul anului 2020, ar fi putut fi cu 23% mai mare.

Din raport reiese şi faptul că tehnologia 5G începe deja să imprime noi comportamente de utilizare (în rândul consumatorilor). Mai exact, pe lângă utilizarea mai redusă a serviciilor Wi-Fi, utilizatorii 5G alocă, în medie, pe săptămână, cu două ore mai mult jocurilor în cloud şi cu o oră mai mult pe aplicaţiile de realitate augmentată (AR), comparativ cu utilizatorii 4G.

În România, 16% dintre utilizatorii 5G au redus utilizarea internetului Wi-Fi, atât la domiciliu, cât şi în alte locaţii, arată cercetarea. Cu toate acestea, la nivel global, deşi utilizatorii de servicii 5G sunt mulţumiţi de viteza internetului, aproximativ 70% sunt nemulţumiţi de disponibilitatea serviciilor inovatoare şi a aplicaţiilor noi. Astfel, consumatorii spun că sunt dispuşi să plătească cu 20-30% mai mult pentru abonamente 5G care să includă şi scenarii de utilizare a serviciilor digitale.

În România, 53% dintre consumatorii care folosesc servicii 5G sunt foarte mulţumiţi de viteza de internet din reţelele 5G, iar 51% dintre aceştia sunt nemulţumiţi de gradul de disponibilitate al serviciilor inovative care utilizează această tehnologie.

"Dacă utilizatorii din România sunt dispuşi să plătească cu 10% mai mult în medie pentru planurile de abonamente care includ servicii de conectivitate 5G, ei sunt dispuşi să plătească şi mai mult (cu până la 50% mai mult) pentru planuri de abonamente care includ servicii digitale adiţionale", arată cercetarea.

Raportul - intitulat ''Cinci modalităţi de îmbunătăţire a serviciilor 5G'' - este rezultatul celui mai mare studiu global vizând tehnologia 5G realizat până în prezent, în rândul consumatorilor. Cercetarea acoperă 26 de pieţe - inclusiv SUA, China, Coreea de Sud şi România - metodologia de studiu Ericsson ConsumerLab fiind aplicabilă pentru 1,3 miliarde de utilizatori de smartphone-uri la nivel global, inclusiv 220 de milioane de abonaţi ai serviciilor 5G.

La cercetare au participat 1.000 de consumatori din România. Datele sunt reprezentative pentru aproximativ 8 milioane de utilizatori de smartphone-uri din România, inclusiv aproximativ 200.000 de utilizatori ai tehnologiei 5G. Raportul analizează tendinţele cheie în adoptarea, utilizarea şi percepţia consumatorilor în ceea ce priveşte tehnologia 5G.

Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicaţii soluţii complete pentru îmbunătăţirea conectivităţii şi a serviciilor. Portofoliul companiei acoperă domenii precum Reţele (Networks), Soluţii pentru Servicii Digitale (Digital Services), Servicii de Externalizare (Managed Services) şi Business-uri Emergente (Emerging Business) şi este menit să sprijine clienţii companiilor în procesul de digitalizare, să sporească eficienţa companiilor şi să identifice noi surse de venit.

589
Share Button

Leave a Reply