ANCOM: Traficul de internet fix a crescut cu peste 50% în 2020, impulsionat de criza sanitară

Posted by
Share Button

Impulsionat de criza sanitară, traficul total de internet fix a înregistrat o creştere excepţională în anul 2020 (51%), traficul mediu lunar de internet fix/locuitor fiind de 44 GB/lună, a anunţat miercuri Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). La nivel naţional, în medie, 7 din 10 gospodării deţin o conexiune de internet fix. Veniturile din sectorul telecom au înregistrat o uşoară creştere anuală de 1%, ajungând la 16,7 miliarde de lei (peste 3,4 miliarde de euro), cu o pondere în PIB de 1,6%.

„Datele statistice din comunicaţii electronice pentru întregul an 2020 conţin multe surprize: inversări de tendinţe, abateri de la dinamica obişnuită, răsturnări ale unor clasamente istorice. Totodată, conform anticipărilor de la începutul crizei sanitare, cererea de internet fix a atins noi recorduri, cu o creştere de 51% a traficului şi 8% a conexiunilor. Trei pătrimi din creşterea numărului de conexiuni produsă în 2020 a avut loc în rural şi reflectă continuarea reducerii decalajului de conectivitate al României. Totuşi, acest decalaj urban – rural ar putea fi substanţial mai mic dacă autorităţile locale şi centrale ar lucra în mod real la simplificarea regimului de autorizare a lucrărilor de construcţii şi reducerea barierelor la extinderea reţelelor în zonele mai puţin atractive comercial. Sper că toţi decidenţii politici şi administrativi au înţeles, în acest an marcat de pandemie, importanţa deosebită a reţelelor telecom, care au devenit esenţiale, critice pentru aproape fiecare aspect al vieţii economice şi sociale”, a declarat vicepreşedintele ANCOM, Eduard Lovin.

Traficul de internet fix a înregistrat o creştere de 51%, cea mai mare din ultimii ani, în timp ce traficul de internet mobil a avut o creştere de 30%, mai mică comparativ cu anii precedenţi.

5,7 milioane de conexiuni la internet fix erau la sfârşitul anului 2020 (+8% evoluţie anuală), dintre care 4,5 milioane, adică aproape 80%, reprezentau conexiuni de foarte mare viteză (peste 100 Mbps).

”Impulsionat de criza sanitară, traficul total de internet fix a înregistrat o creştere excepţională în anul 2020 (51%), traficul mediu lunar de internet fix/locuitor fiind de 44 GB/lună. La nivel naţional, în medie, 7 din 10 gospodării deţin o conexiune de internet fix, adică 8/10 gospodării urbane şi 6/10 gospodării rurale; acest decalaj s-a redus pe parcursul lui 2020, ritmul de creştere al numărului de conexiuni din rural (+16%) fiind mult peste cel din urban (+4%)”, arată ANCOM.

În funcţie de numărul de conexiuni la internet fix înregistrat la sfârşitul anului 2020, RCS&RDS avea o cotă de piaţă de 59%, Grupul Telekom 19%, ceilalţi furnizori însumând 22%. 

Erau totodată 20,4 milioane de conexiuni active la internet mobil la sfârşitul lui 2020 (+3%), două treimi (13,6 milioane) fiind conexiuni 4G sau 5G (+13%).

Traficul total de internet mobil a crescut cu 30% faţă de 2019, astfel că traficul mediu a ajuns la 4,9 GB/lună/locuitor. 

În funcţie de numărul de conexiuni active la internet mobil de la finalul anului 2020, Orange avea o cotă de piaţă de 39%, Vodafone 25%, ceilalţi furnizori însumând 36%.  

Existau 22,6 milioane de cartele SIM active de telefonie mobilă, dintre care 60% pe bază de abonament şi 40% pe bază de cartele preplătite. Numărul cartelelor SIM preplătite de telefonie mobilă active a înregistrat o scădere anuală de 6%, în timp ce numărul de cartele SIM cu abonament a crescut cu doar 3%, astfel că numărul total de cartele SIM active a înregistrat o uşoară scădere de 0,3%.

În 2020, traficul mediu de telefonie mobilă efectuat de un locuitor a fost de 5 ore şi 8 minute/lună, respectiv de 30 SMS-uri/lună, astfel că traficul total de voce a avut o creştere anuală de 8%.

În funcţie de numărul de cartele SIM active la sfârşitul anului 2020, Orange avea o cotă de piaţă de 38%, Vodafone 30%, ceilalţi furnizori însumând 32%. 

Chiar dacă numărul de linii de acces de telefonie fixă a continuat să scadă pe parcursul anului 2020, ajungând la 3 milioane (-10%), traficul de voce a avut prima creştere anuală (+7%) după mulţi ani de scădere.

”Finalul lui 2020 a consemnat o evolutie istorică în telefonia fixă: la aproape 20 de ani după liberalizarea pieţei, primul loc în funcţie de numărul de abonaţi a fost preluat de RCS&RDS, cu o cotă de piaţă de 39%, urmat de Grupul Telekom cu 38%, ceilalţi furnizori însumând 23%”, mai arată ANCOM.

De asemenea, la finalul anului 2020, existau 7,8 milioane de abonamente la servicii TV, dintre care 5,8 milioane erau abonamente prin cablu. 

În funcţie de numărul de abonaţi de la sfârşitul anului 2020, RCS&RDS avea o cotă de piaţă de 61%, Grupul Telekom 15%, ceilalţi furnizori însumând 24%.

Raportul de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice din România pentru anul 2020 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligaţia de a transmite către ANCOM valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii.

623
Share Button

Leave a Reply