Următorul iPhone ar putea avea funcţie de comunicare prin satelit

Posted by
Share Button

Alături de upgrade-urile minore pe care este aşteptat să le aducă, iPhone-ul pe care Apple îl va lansa în toamnă ar putea dispune şi de opţiunea conectării la sateliţii din orbita joasă a Pământului.

Deşi mai este mai puţin de o lună până la prezentarea noului iPhone, care s-ar putea sau nu să se numească iPhone 13,, zvonurile cele mai interesante despre acesta abia acum încep să apară.

Conform analistuşui chinez Ming-Chi Kuo, noul iPhone se va putea conecta la satelit pentru a oferi o funcţie de comunicare alternativă la clasicele antene terestre.

Folosind un modem Qualcomm X60 modificat, viitorul iPhone se va conecta la sateliţii de pe orbita joasă a planetei pentru a oferi conexiune în zonele în care nu există acoperire de la antenele terestre.

SpaceX şi alte companii spaţiale au lansat, în ultima vreme, numeroşi sateliţi LEO (low earth orbit), pe care îi vor folosi pentru a oferi servicii de comunicaţii la nivel global.

Zvonurile conform cărora iPhone va oferi o funcţie de comunicare prin satelit circulă deja de câţiva ani, însă surpriza vine din faptul că aceasta ar putea fi lansată anul acesta. Un iPhone cu conexiune prin satelit era aşteptat abia peste câţiva ani.

Dacă informaţia se confirmă, iPhone va deveni primul smartphone mainstream care va beneficia de conexiune oriunde în lume şi, cel mai probabil, vor trece ani până când concurenţa va oferi o funcţie similară.

588
Share Button

Leave a Reply