Review – Citroen AMI

Posted by
Share Button

Citroen AMI a ajuns la testele TechoReport.ro deoarece este mai mult gadget electric decât mașină. De fapt, AMI este un cvadriciclu care poate fi condus fără carnet categoria B și care se încarcă foarte ușor și e și mai ușor de folosit. Poate fi condus de persoanele cu vârstă peste 16 ani cu permis de conducere B1.


Modelul electric este destinat în primul rând serviciilor de carsharing și, de aceea, este foarte minimalist și echipat spartan. Nu este echipat cu aer condiționat, nici cu geamuri electrice, ajunge doar la 45 km pe oră, dar se achită foarte bine de menirea sa: te duce din punctul A în punctul B la cel mai mic cost posibil.
Ușor de utilizat, AMI propune o rulare silențioasă cu o baterie care se încarcă în numai 3 ore de la o priză electrică standard și o autonomie de 75 kilometri. Firul de încărcare iese la fel de ușor dintr-o parte a mașinii, la fel ca al unui aspirator. Stecherul este și el unul standard. Vehiculul are o baterie de 5.5 kWh ce poate fi încărcată în trei ore la orice priză de 220V.
AMI poate găzdui în deplin confort 2 pasageri care călătoresc unul lângă altul într-un habitaclu închis și încălzit, extrem de luminos, dar protejat pe dinafară (spre deosebire de Renault Twizy). În loc de portbagaj avem un spațiu de stocare la picioarele pasagerului, iar restul de spații de stocare pentru diverse obiecte sunt destul de numeroase și inspirate de la utilitarele mici.
În România, AMI are prețul de circa 5.000 de euro, ce include TVA și tichetul Rabla Plus. Dacă dublați acest preț, obțineți prețul real fără tichet.

799
Share Button

Leave a Reply