Honor lansează primul smartphone pentru piaţa internaţională după despărţirea de Huawei

Posted by
Share Button

Fosta subdivizie Huawei, acum companie independentă, Honor, va lansa în curând pe piaţă smartphone-ul Honor 50, care nu este vizat de interdicţia la tehnologie americană ce se aplica în cazul Huawei.

Honor 50 a apărut în unele dintre magazinele online locale (nu încă şi pe cel din România) ale companiei vândute în decembrie anul trecut de Huawei, ca unică soluţie pentru salvarea brandului.

Smartphone-ul are un ecran OLED de 6,57 inch, cu 120Hz rată de împrospătare, beneficiind de un sistem foto compus din trei camere (108MP principală, 8MP ultra-wide şi 2MP macro) plus un senzor de profunzime de 2MP.

În funcţie de memorie şi spaţiu de stocare, vor fi comercializate două versiuni - una cu 6GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare ce va costa 530 de euro şi una cu 8GB RAM şi 256GB spaţiu de stocare ce va costa 600 de euro.

Bateria măsoară 4,300 mAh, cu 66W încărcare rapidă. Conform producătorului, un telefon complet descărcat ajunge la 70% după 20 de minute.

Deloc de neglijat, spre deosebire de telefoanele Huawei, noul smartphone Honor are acces la tehnologiile dezvoltate de companiile americane, având toate aplicaţiile Google, inclusiv Play Store.

Honor 50 va intra pe piaţă pe 12 noiembrie, iar producătorul le promite celor fac precomenzi până la acea dată un ceas Honor MagicWatch gratuit.

589
Share Button

Leave a Reply