O pondere de 3% dintre utilizatorii reţelelor sociale afirmă că au avut probleme la locul de muncă din cauza propriilor postări, în timp ce 16% s-au certat cu cineva apropiat din cauza comentariilor pe care le-au distribuit online, relevă rezultatele unui studiu global, publicat vineri de Kaspersky.
La nivel mondial, 22% dintre cei care şi-au exprimat un punct de vedere emoţional pe reţelele de socializare au ajuns să îl regrete mai târziu, iar acest procent creşte la aproape unul din trei (29%) pentru persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani.
Potrivit sursei citate, mai mult de jumătate dintre utilizatorii reţelelor sociale (56%) din întreaga lume sunt activi de peste un deceniu.
Studiul de specialitate arată că 12% dintre respondenţi susţin că şi-au exprimat un punct de vedere politic pe care l-au regretat ulterior. Aproximativ acelaşi procent dintre utilizatori (13%) recunoaşte că a folosit un limbaj nepotrivit pe reţelele de socializare, australienii (25%) şi americanii (22%) fiind cei mai predispuşi la un astfel de limbaj negativ.
"Pe lângă potenţialul de a jigni sau de a stârni controverse, postările distribuite online pot compromite şi identitatea şi securitatea online ale utilizatorilor. Am postat online ceva care prezintă locul în care ne aflăm sau dacă suntem în vacanţă? Am postat un nume de familie care ar putea fi folosit împotriva unui utilizator într-un furt de identitate? Este foarte important să ne gândim la ceea ce postăm, astfel încât să ne putem bucura de reţelele sociale la maximum şi în siguranţă", se precizează în cercetarea de specialitate.
În acelaşi context, majoritatea oamenilor afirmă că iau în considerare implicaţiile asupra familiei lor (58%) şi prietenilor (55%) înainte de a împărtăşi ceva pe reţelele sociale. Cu toate acestea, patru din zece (43%) utilizatori spun că nu iau în considerare consecinţele postărilor lor asupra angajatorilor actuali sau viitori.
Totodată, 11% din totalul celor chestionaţi recunosc faptul că au postat pe reţelele de socializare când erau sub influenţa băuturilor alcoolice şi că mai târziu au regretat. Această pondere este dublă în Australia (22%), notează Kaspersky.
Cercetarea a fost realizată de Opinium Research în perioada 18 - 31 mai 2021 pe un eşantion de 15.682 de adulţi din 25 de ţări, inclusiv Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Spania, Danemarca, Olanda, Chile, Mexic, Argentina, Brazilia, Columbia, Peru, Japonia , Rusia, Turcia, SUA, Cehia, Ungaria, Africa de Sud, Austria, Singapore, Vietnam, Australia şi Emiratele Arabe Unite.
609