Toshiba s-ar putea diviza în trei companii distincte, de infrastructură, dispozitive şi cipuri de memorie, potrivit unui purtător de cuvânt al grupului japonez, transmite Reuters.
Mişcarea ar putea slăbi presiunea din partea acţionarilor activişti care acum alcătuiesc o mare parte din baza de investitori a companiei japoneze pentru creşterea evaluării.
Investitorii au tendinţa de a evalua un grup diversificat de afaceri la mai puţin decât suma părţilor grupului, astfel că divizarea ar duce la evaluîri mai mari ale afacerilor.
Planul prevede ca Toshiba să împartă cele trei afaceri şi să listeze fiecare dintre companii în câţiva ani, a spus purtătorul de cuvânt.
Mişcarea este o opţiune strategică luată în considerare, a spus compania într-un comunicat.
Toshiba este în proces de elaborare a unui nou plan pe termen mediu pentru a spori valoarea corporativă.
Ziarul Nikkei a scris anterior că Toshiba ar urma să fie divizată până în 2023.
Toshiba a afirmat, de asemenea, că nu a luat nicio decizie definitivă până în prezent, adăugând că va face un anunţ dacă va fi cazul.
560