Profitul net al Huawei Technologies Co Ltd a crescut cu 76% în 2021, chiar dacă veniturile au scăzut la aproape toate diviziile sale, reflectând eforturile de a reduce costurile şi de a se baza pe componentele fabricate în China, în urma restricţiilor impuse de autorităţile americane, transmite Bloomberg.
Producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii şi smartphone-uri a prezentat luni rezultatele sale anuale la o informare prezidată de directorul financiar, Meng Wanzhou, care s-a întâlnit cu presa pentru prima dată de când a fost eliberată în septembrie, după trei ani de arest la domiciliu în Canada, unde a fost acuzată de fraudă. Meng Wanzhou este cea mai mare fiică a miliardarului care a înfiinţat compania, Ren Zhengfei.
În 2021, profitul net al Huawei a urcat la 113,7 miliarde de yuani (17,8 miliarde de dolari), chiar dacă anterior compania raportase un declin de 29% al veniturilor, la 636,8 miliarde de yuani. Este neclar dacă Huawei a inclus în rezultatele financiare câştigurile obţinute în urma vânzării diviziei sale Honor.
La divizia de consum, veniturile s-au înjumătăţit, în timp ce la divizia de transport scăderea a fost de 7%. Divizia de soluţii pentru întreprinderi a raportat un avans de 2%.
"În pofida unui declin al veniturilor în 2021, capacitatea noastră de a face profit şi de a genera flux de numerar este în creştere, şi suntem mult mai capabili să facem faţă incertitudinilor", a declarat Meng.
În decembrie, Huawei estima că va realiza în 2021 venituri de 634 miliarde de yuani, o scădere de 28,9% comparativ cu veniturile de 891,4 miliarde yuani realizate de Huawei în 2020.
În 2019, Huawei a devenit o victimă a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, după ce Casa Albă a declarat producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi ulterior i-a impus mai multe sancţiuni comerciale.
486