Samsung Electronics a anunţat vineri că a început în Coreea de Sud construirea unui nou complex de cercetare şi dezvoltare (R&D) în domeniul semiconductorilor, urmând să investească aproximativ 20.000 miliarde de woni (15 miliarde de dolari) până în 2028, pentru a fi numărul unu pe plan mondial pe segmentul cipurilor, transmite Reuters.\
Gigantul sud-coreean a informat că noua facilitate de la Giheung, la sud de Seul, va conduce cercetările avansate privind dispozitivele de ultimă generaţie şi cele mai moderne cipuri de sistem şi de memorie.
„Samsung Electronics caută să-şi depăşească limitele pe segmentul semiconductorilor”, a anunţat compania, într-un comunicat.
„Trebuie să continuăm tradiţia de a investi în tehnologie”, a afirmat vicepreşedintele Jay Y. Lee.
Acesta se va întâlni cu angajaţi din domeniul cipurilor şi apoi cu directori pentru a discuta modurile în care poate fi asigurată tehnologia pentru extinderea poziţiei de lider pe acest segment, se spune în comunicat.
Samsung este cel mai mare mare producător din lume de chipuri de memorie şi de telefoane mobile inteligente.
399