Companiile mari de tehnologie au avut mai mult succes în timpul pandemiei decât multe industrii, ceea ce le oferă mai mult spaţiu de scădere, iar sectorul tehnologic rămâne în continuare atractiv şi în rândul investitorilor instituţionali, spune Radu Puiu, financial analyst în cadrul casei de brokeraj pe burse internaţionale XTB România. În opinia sa, sectoarele care produc instrumentele care fac posibil lucrul la distanţă, cum ar fi videoconferinţele şi software-ul de management al proiectelor, ar putea rămâne investiţii bune chiar şi într-o perioadă de retragere.
”Scăderile au continuat să predomine pe pieţele de capital în această săptămână. Modificarea poziţiei Fed este un factor care a dat peste cap planurile investitorilor. În prezent, obiectivul Fed este de a reduce inflaţia prin încetinirea creşterii sub potenţialul său, pe care oficialii îl consideră a fi de 1,8%. Companiile din SUA se confruntă şi cu problema dolarului puternic. Dacă SUA este sau nu într-o recesiune rămâne un subiect controversat. În perioadele de încetinire, acţiunile de creştere, din care fac parte şi companiile tehnologice, care prezintă situaţii financiare solide şi management prudent pot reprezenta o oportunitate pentru investitori”, spune Radu Puiu, financial analyst în cadrul casei de brokeraj pe burse internaţionale XTB România.
Marile companii tehnologice au devenit mai puternice şi mai profitabile datorită investiţiilor din timpul unei recesiuni.
Unele investiţii în tehnologie, precum ar fi securitatea cibernetică, vor continua să aibă performanţe bune chiar şi în timpul unei recesiuni, se mai arată în analiza casei de brokeraj XTB România.
Scăderile au continuat să predomine pe pieţele de capital în această săptămână. Acţiunile încheiaseră deja săptămâna anterioară cu o stare negativă, traderii dorind să audă mult aşteptatul discurs al preşedintelui Rezervei Federale din SUA (Fed), Jerome Powell, de la Jackson Hole.
Bloomberg a raportat că indicele Nasdaq 100 a înregistrat cea mai amplă scădere vinerea trecută de la săptămâna încheiată pe 10 iunie.
Modificarea poziţiei Fed este un factor care a dat peste cap planurile investitorilor. Aceştia sperau la o schimbare de atitudine, dinspre una de înăsprire a condiţiilor monetare către una neutră.
În schimb, banca a afirmat că este hotărâtă să controleze inflaţia şi îşi propune să continue reducerea bilanţului prin înăspriri cantitative şi majorări ale ratelor de dobândă.
”Ideea unei „aterizări line (soft landing)” pare de domeniul trecutului. Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, urmăreşte acum un scenariu mult mai dificil pentru economie pentru a pune capăt inflaţiei crescute. Este cunoscut sub numele paradoxal de „recesiune de creştere (growth recession)”. Spre deosebire de o aterizare uşoară, este o perioadă prelungită de creştere economică la niveluri scăzute şi şomaj în creştere, dar care se opreşte înainte de o contracţie totală a economiei. Astfel, în prezent obiectivul Fed este de a reduce inflaţia prin încetinirea creşterii sub potenţialul său, pe care oficialii îl consideră a fi de 1,8%”, se arată în analiză.
Preşedintele Fed a declarat că reducerea inflaţiei va necesita, probabil, o perioadă susţinută de creştere sub tendinţă. „Mai mult decât atât, va exista foarte probabil o oarecare atenuare a condiţiilor de pe piaţa muncii”, arată analiza, ceea ce, în termeni uzuali, se traduce printr-o perioadă în care şomajul va fi mai ridicat.
În plus, a lăsat deschisă posibilitatea unei noi majorări de dobândă de 75 de puncte de bază în septembrie, spunându-le colegilor bancheri centrali din Jackson Hole că scăderea recentă a inflaţiei din SUA „este mult sub ceea ce vor să vadă factorii de decizie politică”.
Încetinirea economiei suficient de mult pentru a creşte şomajul fără a trimite economia în recesiune este un scenariu extrem de sensibil, care va necesita un context favorabil.
”O economie slabă care creşte la niveluri reduse este mult mai uşor de scos de pe traiectorie de un şoc neaşteptat, precum un nou raliu al preţurilor petrolului. În concluzie, Rezerva Federală din SUA se află într-o poziţie foarte sensibilă, pe care o putem asemăna cu cea a unui echilibrist. Trebuie să fie foarte atentă cu modul în care „jonglează” deciziile de politică monetară şi inflaţia fără a crea un dezechilibru care să ducă la un impact economic mai amplu asupra economiei. Dacă SUA sunt sau nu într-o recesiune rămâne un subiect controversat. Din punct de vedere tehnic răspunsul este pozitiv, fiind înregistrate două trimestre consecutive în care economia a scăzut (Produsul Intern Brut a avut valori negative)”, menţionează analistul.
Pe de altă parte, rămân destul de multe aspecte ale economiei care sunt solide, precum piaţa forţei de muncă.
Din punct de vedere istoric, septembrie şi octombrie sunt cunoscute drept două luni volatile, aducând uneori scăderi ample ale burselor.
Într-o perioadă de două luni cuprinsă între 16 iunie şi 16 august, indicele tehnologic american, Nasdaq 100, a avansat cu mai mult de 24%, dar în perioada de 17 zile care a urmat până în prezent, indicele s-a depreciat cu peste 10%, ca urmare a modificării sentimentului în rândul investitorilor cu privire la poziţia băncii centrale din SUA privind politica monetară.
Această piaţă continuă să fie extrem de sensibilă şi să fie condusă de fluxurile media, până când vom avea mai multă claritate cu privire la direcţia exactă a inflaţiei, pe măsură ce ne apropiem de 2023.
Unele investiţii în tehnologie, precum ar fi securitatea cibernetică, vor continua să aibă performanţe bune chiar şi în timpul unei recesiuni. Clienţii şi întreprinderile vor trebui să-şi păstreze datele în siguranţă.
Un studiu realizat de Ladders Inc. a constatat că aproape 15% dintre oportunităţile de angajare bine plătite sunt acum de la distanţă (remote), o creştere semnificativă faţă de nivelul de 3,69% din 2019.
”Sectoarele care produc instrumentele care fac posibil lucrul la distanţă, cum ar fi videoconferinţele şi software-ul de management al proiectelor, ar putea rămâne investiţii bune chiar şi într-o perioadă de retragere. Deşi situaţia actuală este sumbră pe termen scurt, ar trebui să avem speranţă în viitor. Fundamentele sunt încă acolo, iar software-ul continuă să se extindă pe plan global. Din păcate, vor exista „victime” (companii care vor suferi sau vor dispărea), dar, în cele din urmă, acesta este un proces de „revigorare” a pieţei, care va face ca ecosistemul tehnologic să devină şi mai solid. Ştirile despre disponibilizări şi încetinirea angajărilor au devenit obişnuite în Silicon Valley. Angajaţii sunt atenţionaţi că afacerile se schimbă. Există opinii ce susţin că această tendinţă este una pozitivă, deoarece companiile devin mai disciplinate”, se mai arată în analiză.
În plus, companiile mari de tehnologie au avut mai mult succes în timpul pandemiei decât multe industrii, ceea ce le oferă mai mult spaţiu de scădere.
Nu au pierdut atât de multă forţă de muncă în timpul pandemiei, aşa că nu au fost afectate de atât de multe deficite.
”Sectorul tehnologic rămâne în continuare atractiv şi în rândul investitorilor instituţionali. Conform unui sondaj recent al BofA Global Research, administratorii de fonduri globale şi-au mărit bugetul alocat pentru tehnologie cu aproximativ şapte puncte de bază, deşi menţin o atitudine pesimistă (bearish) asupra sectorului în ansamblu”, mai spune analistul Radu Puiu.
Companiile din SUA se confruntă şi cu problema dolarului puternic.
”Un dolar american mai puternic afectează profiturile companiilor care au operaţiuni internaţionale extinse şi utilizează cursurile dolarului american pentru a converti valutele străine în dolari. Un exemplu bun este Microsoft, care obţine aproximativ jumătate din veniturile sale din afara Statelor Unite. Compania şi-a redus previziunile de venituri pentru toate cele trei segmente, care includ produse Windows, servicii cloud şi computere personale, menţionând dolarul american ca principală cauză a deciziei. În perioadele de încetinire, acţiunile de creştere (din care fac parte şi companiile tehnologice) care prezintă situaţii financiare solide, management prudent şi fundamente general stabile pot reprezenta o oportunitate pentru investitori”, adaugă el.
Multe sectoare mai populare, cum ar fi tehnologia, ar putea reprezenta potenţiale oportunităţi, întrucât preţul acestora evoluează la niveluri mai reduse.
”Chiar şi în timpul unei pieţe în scădere, companiile tehnologice potrivite pot fi alegeri inspirate. S-ar putea crede că aceste companii ar intra în panică şi ar începe să reducă activitatea de Cercetare şi Dezvoltare, cheltuielile şi orice plan de expansiune. Realitatea ne arată contrariul. Microsoft şi-a dublat fondul de bonusuri al angajaţilor şi îşi face planuri de extindere”, mai spune Puiu.
Google intenţionează să angajeze mai mulţi ingineri şi merge mai departe cu extinderea Google Village în centrul oraşului San Jose.
CEO-ul Apple, Tim Cook, a declarat adesea că Apple ar trebui să continue să investească pentru viitor, chiar şi în timpul unei crize economice. De la ultima recesiune (2008-2010), Apple şi-a dublat personalul şi aproape şi-a triplat vânzările.
”În timpul Marii Recesiuni din 2008 până în 2010, marile companii tehnologice precum Apple, Google, Microsoft şi Facebook au achiziţionat peste 150 de companii şi mii de titluri de proprietate intelectuală de la companii tehnologice mai mici, care au fost forţate să se închidă din cauza recesiunii. Rezultatul a fost că aproape toate marile companii tehnologice au devenit mai mari, mai puternice şi mai profitabile datorită investiţiilor din timpul unei recesiuni. De aceea, ei nu intră în panică şi, în schimb, îşi intensifică activitatea de Cercetare şi Dezvoltare, angajează specialişti în diferite domenii şi chiar îşi extind spaţiile imobiliare şi de birouri. Astfel, perioadele de recesiune reprezintă oportunităţi până şi pentru companii de dezvoltare şi extindere a activităţii. Schimbarea mesajului lui Powell a atras atenţia pe Wall Street. Preţurile acţiunilor au scăzut de când preşedintele Fed a promis că va face tot ce este necesar pentru a scăpa economia de o inflaţie prea mare”, precizează acesta.
431