Asociaţie: Românii au în casă peste 40 de milioane de încărcătoare de telefon ieşite din uz, ce pot deveni periculoase dacă nu sunt reciclate

Posted by
Share Button

Peste 40 de milioane de încărcătoare de telefon mobil, ce nu mai sunt folosite, se află în casele românilor, acestea având în compoziţie elemente periculoase care pot afecta sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător, dar si resurse preţioase precum cupru, argint, aur sau aluminiu, ce pot fi reciclate şi refolosite pentru producţia de noi echipamente, arată Asociaţia RESPO DEEE.

”Peste 40 de milioane de încărcătoare de telefon mobil, ce nu mai sunt folosite, se află în casele românilor. Prin ieşirea din uz, acestea devin deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) ce ar trebui colectate şi oferite spre reciclare, pentru a nu afecta mediul înconjurător şi pentru a susţine economia circulară”, informează Asociaţia RESPO DEEE.

La acestea se adaugă (conform studiului reBuy) aproximativ 22 de milioane de telefoane mobile vechi, nefolosite sau stricate, însă păstrate în sertarele românilor, care nu au luat până acum drumul reciclării.

”În ultimii 30 de ani, piaţa comunicaţiilor mobile s-a dezvoltat într-un ritm alert în România. Consumatorii au achiziţionat şi schimbat un număr considerabil de telefoane mobile, precum şi încărcătoare noi, atunci când cele anterioare s-au defectat. Acest comportament a făcut ca, în prezent, să existe, conform estimărilor noastre, peste 40 de milioane de încărcătoare stricate sau ieşite din uz în casele românilor. Acestea devin deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE). Au în compoziţie elemente periculoase care pot afecta sănătatea oamenilor şi a mediului înconjurător, dar si resurse preţioase precum cupru, argint, aur sau aluminiu, ce pot fi reciclate şi refolosite pentru producţia de noi echipamente”, declară Cristian Pocol, Preşedintele Asociaţiei RESPO DEEE.

 Încărcătoarele de telefon generează anual 51.000 de tone de deşeuri, potrivit asociaţiei.
 
”Trebuie să ţinem cont că, în prezent, există 5,28 miliarde de utilizatori de smartphone-uri în lume, reprezentând 45% din populaţia globală”, mai arată asociaţia.

Conform estimărilor oficiale, în Europa sunt livrate anual jumătate de miliard de încărcătoare, care generează între 11.000 şi 13.000 de tone de deşeuri. La nivel mondial, 51.000 de tone de DEEE-uri provin anual doar de la încărcătoarele vechi ale telefoanelor mobile, iar utilizatorii cheltuiesc anual aproximativ 2,4 miliarde euro doar pe încărcătoare autonome suplimentare.

EPA (Agenţia de Protecţie a Mediului) estimează că doar 15% din deşeurile de echipamente electrice şi electronice sunt reciclate. Restul ajung la gropile de gunoi sau sunt exportate ilegal în ţările slab dezvoltate, dispuse să plătească puţin pentru produse vechi.

În 2021 omenirea a generat o cantitate record de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) la nivel mondial, peste 57,4 milioane de tone, arată Global Waste Monitor. Ca şi comparaţie, deşeurile generate depăşesc greutatea Marelui Zid Chinezesc, considerat cel mai greu obiect artificial de pe suprafaţa Pământului.

Din 2024 vom avea însă un singur tip de încărcător în UE.

Având în vedere această situaţie, Comisia Europeană a hotărât introducerea unui port unic de încărcare pentru dispozitivele electronice, în scopul reducerii DEEE-urilor. Începând cu anul 2024, toate telefoanele mobile, tabletele, camerele digitale, consolele portabile de jocuri video, căştile audio, căştile cu microfon, difuzoarele portabile, cititoarele de cărţi electronice, tastaturile, mouse-urile, sistemele portabile de navigaţie şi căştile intraauriculare noi vor trebui să fie echipate cu un port unic de încărcare, de tip USB-C. Pentru laptopuri, termenul de implementare este anul 2026.

”Până acum nu a existat o reglementare unitară a încărcătoarelor pentru telefoanele mobile, astfel încât fiecare device venea cu propriul său tip de încărcător. Mai mult, modele diferite ale aceluiaşi producător necesitau tipuri diferite de încărcătoare, iar mufele folosite erau de diverse tipuri. Prin urmare, oamenii au cumpărat din ce în ce mai multe astfel de produse, inclusiv pentru maşină sau pentru a avea unele de rezervă”, declară Cristian Pocol.

 Prin reciclare atenuăm criza componentelor şi încetinirea economiei, afirmă acesta.

”În componenţa încărcătoarelor se regăsesc materiale precum cupru, argint, aur, aluminiu. De aceea, este important ca, odată ce nu mai sunt folosite şi devin deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE), încărcătoarele să ajungă într-un circuit corect de reciclare. Numai aşa, aceste resurse preţioase pot devi materii prime secundare şi se pot folosi la producţia unor noi dispozitive, fără a mai fi nevoie să se exploateze planeta pentru noi surse de materiale. Protejăm natura şi ajutăm şi economia circulară dacă avem un comportament responsabil. Un factor al încetinirii economiei la nivel mondial îl reprezintă şi lipsa unei cantităţi suficiente de astfel de materiale, pe care le putem recupera prin reciclarea DEEE-urilor”, încheie Cristian Pocol.

Încărcătoarele ieşite din uz, ce au devenit deşeuri de echipamente electrice şi electronice, nu trebuie aruncate la gunoiul menajer sau în natură, ci colectate pentru a ajunge în centre de reciclare a DEEE-urilor.

367
Share Button

Leave a Reply