Cifra de afaceri a a companiilor din industria de software din România a crescut cu aproximativ 14,5% faţă de 2020 şi a fost cu 246% mai mare decât în 2012, până la nivelul record de aproape 10 miliarde de euro în 2021, conform datelor de la Ministerul Finanţelor, arată un studiu realizat de analiştii KeysFin.
"Estimăm continuarea tendinţei neîntrerupte de creştere din ultimii 10 ani şi atingerea unui nou maximum istoric în acest an, de peste 11 miliarde de euro, şi am ales să publicăm rezultatele ultimei ediţii a studiului privind evoluţia industriei de software în apropierea zilei de 1 decembrie, deoarece observăm cum software-ul îşi consolidează rolul cheie în dezvoltarea şi digitalizarea economiei şi transformă România într-un hub regional, după unul dintre cele mai rapide ritmuri de creştere, dacă nu chiar cel mai rapid din ultimii 10 ani, de aproape 250%", a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul din cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România.
În 2021, în România activau peste 30 de mii de companii în industria de software, cu 12% mai multe decât în 2020 şi cu 112% peste nivelul din 2012. Dintre acestea, aproape 29 de mii erau microîntreprinderi, 1,1 mii companii mici, 356 companii medii şi 25 companii mari.
"În linie cu estimările din ediţia anterioară a studiului privind evoluţia industriei locale de software, în 2020 UiPath SRL a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri până aproape 250 de milioane de euro şi a devenit liderul pieţei locale de software după cifra de afaceri, poziţie pe care estimăm că şi-a menţinut-o în 2021", a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.
BITDEFENDER SRL a ajuns pentru prima dată în istorie pe locul al doilea, cu o cifră de afaceri de aproape 220 milioane de euro în 2021, detronând IBM ROMANIA SRL, care după o creştere anuală de 1,7% a coborât pe poziţia a treia, cu o cifră de afaceri de 199 milioane de euro în 2021.
Studiul mai arată că rezultatul net înregistrat de companiile din industria de software a crescut substanţial la aproape 1,6 miliarde de euro în 2021, cu 57% mai mult faţă de 2020 şi de peste 7 ori mai mare comparativ cu 2012. De asemenea, companiile din industria de software au generat 77% din rezultatul net înregistrat de întreg sectorul IT&C şi peste 5% din rezultatul net al tuturor companiilor non-financiare din România în 2021.
Ponderea cifrei de afaceri generate de companiile de software din România în sectorul IT&C a crescut de la 36% în 2012, la peste 60% în 2021 prin prisma avansului mult mai rapid al componentei de software, creşterea fiind de 3,5 ori faţă de dublarea cifrei de afaceri din sectorul IT&C, comparativ cu 2012. La nivelul cifrei de afaceri totale generate de companiile non-financiare din România, ponderea industriei de software a crescut de la 1,2% în 2012, la aproape 2,5% din total în 2021.
343