România ocupă ultimul loc în clasamentul european al gradului de digitalizare, dar 2023 este un moment bun în adopţia tehnologiei la nivelul societăţii

Posted by
Share Button

România ocupă ultimul loc în clasamentul european al gradului de digitalizare a societăţii şi economiei, dar anul viitor are şansa să transforme în oportunitate gradul scăzut de digitalizare a societăţii şi economiei, potrivit Connections Consult, companie listată pe piaţa AERO a BVB.

”România ocupă ultimul loc în clasamentul european al gradului de digitalizare a societăţii şi economiei. Totuşi, în 2023, ţara noastră are şansa să transforme în oportunitate gradul scăzut de digitalizare a societăţii şi economiei”, arată Connections Consult, care se defineşte ca liderul pieţei de transformare digitală din România, listat pe piaţa AERO a BVB.

Piaţa locală are un potenţial enorm, generat atât de apetitul pentru tehnologie al populaţiei, cât şi de finanţările europene care pot genera un momentum istoric atât la nivel economic, cât şi societal, mai arată compania.

„România are şansa construcţiei unei infrastructuri digitale plecând de la un nivel actual scăzut, ceea ce ne poziţionează foarte bine, în raport cu obiectivele UE pentru 2030. Întotdeauna - inclusiv în IT&C - construcţiile proiectate de la un nivel precar au şanse să fie mult mai stabile şi mai sănătoase decât cele grefate pe structuri deja existente. În clasamentul european al gradului de digitalizare a societăţii şi economiei – DESI – ocupăm, în 2022, ultimul loc, cu 30,6 puncte, mult sub media UE – 52,3 puncte. Excepţie este capitolului Conectivitate, unde suntem aproape de media europeană. Cel mai rău stăm în zona Serviciilor Publice Digitale, cu un indice de 21, faţă de media europeană de 67,3. Aşadar, ar trebui să transformăm acest dezavantaj enorm într-o oportunitate şi să profităm de un moment extrem de bun în adopţia tehnologiei la nivelul societăţii”, a declarat Bogdan Florea, fondator şi CEO Connections Consult.

Începutul anului găsea întreg mapamondul în paradigma creşterilor galopante ale preţului acţiunilor companiilor care activează în IT&C  - 31 decembrie 2021 a înregistrat o valoare de 15644 pentru indicele NASDAQ, aproape de maximul istoric de 16212, înregistrat pe 22 noiembrie 2021. Invazia Ucrainei şi crizele subsecvente au avut un impact major atât asupra preţului acţiunilor, cât şi asupra investiţiilor de tip venture în start-up-uri, pentru ca finalul anului să găsească marii jucători din piaţa de tehnologie cu planuri de îngheţare a angajărilor, a salariilor şi a beneficiilor.

„România are, din fericire, un context uşor diferit faţă de alte regiuni, datorat perspectivei atragerii fondurilor pentru digitalizare din PNRR, în valoare de câteva miliarde de euro, pentru următorii 3 ani. Aşadar, în acest climat mondial foarte tulbure, suntem în faţa unor oportunităţi pe care doar noi – ca societate – le putem fructifica la adevărata lor miză.  Aşteptările sunt mari pentru următorii 2-3 ani. Nivelul de digitalizare al societăţii româneşti este într-o creştere accelerată la nivel individual, catalizat fiind de schimbările modului de viaţă impuse de pandemie – munca de acasă, comerţul online intens, cursurile online, etc. Rămâne de văzut în ce măsură, la nivel societal, statul român va putea să imprime acelaşi nivel alert de schimbare prin digitalizarea serviciilor publice oferite către cetăţeni”, declară Bogdan Florea. 

Dezvoltarea industriei locale prin proiecte publice într-o perioadă de tulburări economice globale majore poate fi o carte câştigătoare, nu doar pentru piaţa locală de IT&C, dar şi pentru economia României în ansamblu, în următorii 3 ani.

Digitalizarea poate avea un impact puternic asupra societăţii, facilitând accesul la informaţii, creşterea eficienţei şi productivităţii, dar şi îmbunătăţirea comunicării şi colaborării.

Potenţialele beneficii ale unei digitalizări mai ample a societăţii pot include:

  • Creşterea competitivităţii: Digitalizarea poate ajuta companiile să fie mai competitive prin îmbunătăţirea proceselor de afaceri şi prin oferirea de produse şi servicii mai bune.
  • Reducerea costurilor: Digitalizarea poate ajuta la reducerea costurilor prin automatizarea proceselor de afaceri, prin eliminarea hârtiilor şi a erorilor umane, şi prin îmbunătăţirea utilizării resurselor.
  • Crearea de noi oportunităţi de afaceri şi dezvoltare economică: Digitalizarea poate deschide noi oportunităţi de afaceri prin crearea de noi pieţe şi prin facilitarea accesului la informaţii şi la resurse.
  • Îmbunătăţirea calităţii vieţii: Digitalizarea poate îmbunătăţi calitatea vieţii prin facilitarea accesului la servicii şi informaţii esenţiale, precum sănătatea şi educaţia, şi prin îmbunătăţirea comunicării şi conectivităţii.

Connections Consult (simbol bursier CC) este lider pe piaţa de transformare digitala din România, având peste 300 de angajaţi, birouri în Bulgaria şi Serbia şi reprezentanţi de vânzări în Germania şi Arabia Saudită. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management şi Software Development On Demand. Clienţii Connections sunt companii globale şi companii medii româneşti din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom şi Retail. Începând cu luna iulie 2018, Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopţie la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie.

395
Share Button

Leave a Reply