Toshiba a primit o ofertă de preluare în ciuda problemelor din ultimii ani

Posted by
Share Button

Conglomeratul japonez Toshiba a primit o ofertă de preluare de la un consorțiu condus de fondul Japan Industrial Partners (JIP).

Potrivit Nikkei, valoarea ofertei este de 2.000 de miliarde de yeni (15,2 miliarde de dolari). Toshiba nu a confirmat suma, dar a confirmat existența ofertei de preluare. Tranzacția ar urma să fie susținută de un împrumut de 10,6 miliarde de dolari obținut de Japan Industrial Partners și ceilalți investitori.

"Compania a primit o propunere din partea consorțiului JIP", a precizat Toshiba într-un comunicat citat de Reuters. Grupul japonez a adăugat că va evalua propunerea și "va continua să acționeze în interesul superior" al acționarilor și al altor părți interesate.. Toshiba s-a confruntat cu probleme în ultimii ani, inclusiv pe fondul unui scandal privind raportările contabile.

În 2021, Toshiba a primit o ofertă de preluare de la fondul de investiții CVC Capital Partners, însă tranzacția nu s-a finalizat.  

Toshiba a anunțat ulterior că se va separa în două sau trei companii distincte, într-o încercare de maximizare a valorii. Anul trecut, acționarii Toshiba au respins însă planul de scindare. În 2018, grupul nipon a vândut pachetul majoritar la divizia de cipuri de memorie, Toshiba Memory (redenumită Kioxia), către un grup de investitori condus de fondul american de private equity Bain Capital, pentru circa 2.000 de miliarde de yeni, echivalentul a 18 miliarde de dolari.   

352
Share Button

Leave a Reply