Tencent Holdings renunţă la planurile de a se aventura în domeniul hardware-ului pentru realitatea virtuală, în condiţiile în care perspectivele economice mai dificile determină gigantul tehnologic chinez să reducă costurile şi numărul de angajaţi la divizia sa de metavers, au declarat trei surse familiare cu acest subiect, transmite Reuters.
Cel mai mare editor de jocuri video din lume avea planuri ambiţioase de a construi atât software, cât şi hardware de realitate virtuală, la o unitate XR de ”realitate extinsă” pe care a lansat-o în iunie anul trecut, pentru care a angajat aproape 300 de oameni.
A venit cu un concept pentru un controler de joc portabil, asemănător unui inel, dar dificultăţile în a obţine o rentabilitate rapidă şi investiţia mare necesară pentru a produce un produs competitiv s-au numărat printre factorii care au determinat renunţarea la acea strategie, au spus două surse.
Una dintre surse a spus că proiectul XR nu era aşteptat să devină profitabil până în 2027, potrivit unei prognoze interne. A doua sursă a spus că unitatea a avut, de asemenea, o lipsă de jocuri promiţătoare şi aplicaţii non-game.
Sursele au refuzat să fie menţionate, deoarece informaţiile sunt confidenţiale.
”În noua strategie a companiei, aceasta nu se mai potriveşte”, a spus prima sursă.
La începutul anului, Tencent plănuise să cumpere producătorul de telefoane de gaming Black Shark, despre care credea că avea experienţă în lanţul de aprovizionare şi inventar, care ar fi putut să-i sporească prezenţa hardware şi să adauge 1.000 de oameni la divizia sa.
Cu toate acestea, în cele din urmă, a renunţat la această înţelegere din cauza schimbării strategiei Tencent, precum şi a controlului de reglementare în creştere şi a unui proces de reorganizare îndelungat aşteptat, a spus una dintre sursele care aveau cunoştinţe directe despre această problemă.
Sursele au arătat că Tencent a sfătuit majoritatea personalului unităţii să caute alte oportunităţi, confirmând informaţie de joi de la postul de ştiri chinezesc 36Kr.
Tencent a refuzat să comenteze despre acordul cu Black Shark şi dacă măsurile de control din partea Beijingului au înrăutăţit pşerspectivele acestuia.
În ceea ce priveşte statutul unităţii XR, compania a făcut referire, joi, la o declaraţie pentru Reuters în care se spunea că face ajustări la unele echipe de afaceri, deoarece planurile de dezvoltare pentru hardware s-au schimbat. De asemenea, compania a mai spus joi că nu desfiinţează divizia XR.
308