Creşterea numărului de smartphone-uri recondiţionate cumpărate de oameni este firească în contextul economic actual, iar Apple pare, din nou, să ştie cel mai bine să profite şi de această schimbare.
49% dintre smartphone-urile recondiţionate vândute anul trecut au fost iPhone-uri, arată o analiză a acestei pieţe realizată şi publicată de Counterpoint. Apple a reuşit să-şi crească cota pe această piaţă anul trecut cu 16% faţă de 2021.
Samsung, principalul rival, şi-a văzut cota piaţă scăzând uşor, de la 28% în 2021, la 26% în 2022. În acelaşi timp, analiza arată că un mic procent dintre utilizatorii smartphone-urilor cu Android au preferat iPhone-uri.
Piaţa smartphone-urilor recondiţionate a crescut anul trecut la nivel global cu 5% faţă de 2021. Creşterea ar fi fost mult mai mare, spun analiştii, dacă, din cauza politicilor COVID, nu ar fi înregistrat o scădere de 17% în China.
Scăderea din China a ajutat India să devină cea mai mare piaţă pentru aceste produse. Piaţa din India, acolo unde Apple este un brand dorit (iPhone-urile sunt dorite, dar mulţi nu şi le permit), a crescut anul trecut cu 19%.
Piaţa smartphone-urilor recondiţionate este de mult timp unul din focusurile Apple, iar vânzarea acestora este ajutată de faptul că iOS beneficiază de update-uri pe mai mulţi ani decât Android.
Analiştii susţin că o mare parte dintre clienţii acestei pieţe au preferat să cumpere flagship-uri, ceea ce a dus la o creştere a preţului mediu de vânzare al smartphone-urilor recondiţionate.
Oamenii sunt împinşi spre modelele recondiţionate de preţurile tot mai mari ale smartphone-urilor noi, nu doar ale iPhone-urilor, iar factorii macroeconomici actuali favorizează această piaţă, se arată în analiză.
350