Emisiile de CO2 legate de software reprezintă în prezent 4-5% din emisiile globale, echivalente cu emisiile tuturor transporturilor de aviație, transport maritim și feroviar combinate, potrivit unui raport al Thoughtworks, o companie globală de consultanţă în tehnologie care integrează strategie, design şi inginerie pentru a stimula inovaţia digitală și co-fondatorul Green Software Foundation.
Raportul 2023 State of Green Software (SOGS) este prima analiză a software-ului sustenabil, la nivel global și în toate industriile, și urmărește reducerea impactului nociv a acestuia asupra mediului înconjurător.
„State of Green Software reunește informații și date globale de la liderii din industrie și cercetători, cu scopul de a impulsiona tranziția către green tech și a reduce impactul nedorit al software-ului asupra mediului înconjurător. Astfel, companiile devin mai conștiente asupra efectelor care pot fi dăunătoare și pot adopta soluții prin care să devină neutre sau negative din punct de vedere al emisiilor de carbon, pe măsură ce guvernele lucrează la nivel global pentru a soluționa urgent criza climatică actuală. Nici companiile din România nu fac excepție, mai ales că țara noastră a devenit un mare exportator de software și trebuie să ne aliniem tendițelor globale”, a declarat Şerban Ţîr, managing director Thoughtworks România.
Datele analizate arată că, potrivit cercetătorilor, se așteaptă ca software-ul să reprezinte 14% din amprenta de carbon a lumii până în 2040. Raportul prezintă o imagine mai clară a ceea ce funcționează pentru agenda de sustenabilitate și consolidează datele ce devin extrem de utile în adoptarea unei strategii sustenabile de către decidenți.
Totodată, raportul arată că emisiile de CO2 legate de software reprezintă în prezent 4-5% din emisiile globale. Acest lucru este echivalent cu emisiile tuturor transporturilor de aviație, transport maritim și feroviar combinate.
Green Software este vital pentru un viitor net zero, iar rezultatele sondajului SOGS susțin afirmația celor aproximativ jumătate din companiile din Fortune 500, care și-au afirmat angajamentul de a reduce emisiile până în 2030.
În același timp, sondajul SOGS indică faptul că peste 2.000 de practicieni de software și alte părți interesate au în vedere schimbările climatice, 62% raportând că sunt foarte îngrijorați și 30% spunând că sunt îngrijorați.
De asemenea, sustenabilitatea este cheia pentru recrutarea și păstrarea angajaților. Companiile cu obiective climatice solide și inițiative pe sustenabilitate ar putea să atragă și să rețină mai ușor talente. Potrivit unui studiu din 2019 al companiei Fast, 40% dintre mileniali au declarat că au ales să lucreze pentru un angajator pe fondul performanței puternice a acestuia în materie de sustenabilitate, iar 30% au spus că au decis să părăsească un loc de muncă din cauza performanței slabe în materie de durabilitate.
Totuși, studiul arată că numai decarbonizarea nu este suficientă pentru tranziția către green software.
Emisiile de carbon reprezintă o parte semnificativă a impactului software-ului asupra climei, însă tehnologiile care utilizează o cantitate mare de date, precum inteligența artificială generativă, necesită și multe alte resurse, inclusiv apa.
Cercetătorii de la Universitatea din California Riverside și de la Universitatea din Texas Arlington au scris o lucrare care examinează amprenta apei folosite de către AI. Potrivit acestora, antrenarea GPT-3 în centrele de date de ultimă generație ale Microsoft din SUA poate consuma direct 700.000 de litri de apă proaspătă curată, suficientă pentru a produce 370 de mașini BMW sau 320 de vehicule electrice Tesla.
Raportul din 2023 State of Green Software (SOGS) se concentrează în prezent pe China, leaderul global în materie de green computing, SUA, India, Marea Britanie și Australia.
508