Apple a lansat o campanie agresivă de discounturi pe site-ul său oficial Tmall din China, oferind reduceri de până la 2.300 de yuani (318 USD) la anumite modele de iPhone-uri, transmite Reuters.
Reducerile vin în timp ce gigantul tehnologic din SUA încearcă să-şi apere poziţia pe piaţa de smartphone-uri de ultimă generaţie, unde se confruntă cu o concurenţă crescândă din partea rivalilor locali precum Huawei.
În perioada 20 mai - 28 mai, discountul este mai mare decât cel oferit de Apple în februarie. În timp ce cea mai mare reducere din campania din februarie a fost de 1.150 de yuani, de data aceasta reducerile sunt de până la 2.300 de yuani.
Cea mai mare reducere se aplică modelului iPhone 15 Pro Max de 1TB, în timp ce şi alte modele înregistrează reduceri semnificative de preţ.
De exemplu, versiunea de 128 GB a modelului de bază iPhone 15 are o reducere de 1.400 de yuani, conform verificărilor Reuters de luni.
Presiunea concurenţială crescută asupra Apple vine după ce Huawei a introdus luna trecută noua sa serie de smartphone-uri de ultimă generaţie, Pura 70, în urma lansării Mate 60 în august anul trecut.
Ofertele anterioare de reducere a preţurilor ale Apple din februarie par să fi ajutat compania să atenueze încetinirea vânzărilor în China.
Livrările Apple în China au crescut cu 12% în martie, conform calculelor Reuters bazate pe datele de la Academia Chinei de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (CAICT). Această creştere marchează o îmbunătăţire semnificativă faţă de primele două luni din 2024, când compania a cunoscut o scădere de 37% a vânzărilor.
372