Este probabil ca Apple să lanseze un iPhone pliabil în 2026, care ar putea marca cea mai mare schimbare de design efectuată de companie pentru cel mai popular produs al său, transmite Reuters.
Planul companiei din Cupertino, California, de a lansa un iPhone pliabil ar putea imita o mişcare similară a Samsung Electronics, care a fost pionieră în segmentul pliabil în 2019, în încercarea de a atrage noi clienţi cu o reîmprospătare majoră a designului hardware.
iPhone-ul pliabil al Apple a progresat din stadiul de idee, se arată în articol, care citează două persoane care au cunoştinţe în acest sens.
Compania a contactat furnizorii din Asia pentru a realiza componente pentru dispozitiv, a relatat The Information, adăugând că producătorul de iPhone a creat un nume de cod intern, V68, pentru produs.
Este aşteptat ca smartphone-urile pliabile, alimentate cu funcţii de inteligenţă artificială, să relanseze cererea pentru producătorul de iPhone, care se confruntă cu o concurenţă acerbă din partea companiilor Honor şi Huawei în China şi Samsung din Coreea de Sud, la nivel global.
Samsung a prezentat cele mai recente smartphone-uri pliabile ale sale la începutul lunii iulie, făcând modelul său emblematic mai scump şi mai subţire, cu noi funcţii AI.
Piaţa globală de smartphone-uri pliabile a crescut cu 49% în primul trimestru, faţă de un an înainte, marcând cea mai mare rată de creştere din şase trimestre, potrivit unui raport al Counterpoint Research publicat în mai, Huawei ocupând primul loc pentru prima dată, învingând Samsung.
De asemenea, Apple intenţionează să aducă un upgrade la o cameră pentru cel puţin un model de iPhone, care să le permită utilizatorilor să controleze dimensiunea diafragmei cu un sistem mecanic, permiţând utilizatorilor să creeze un efect de adâncime a câmpului, a adăugat articolul The Information.
Articolul mai spune că nu există nicio garanţie că Apple va lansa iPhone-ul pliabil. Apple nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii a Reuters.
218