Cota de piaţă a Apple în China a scăzut cu două puncte procentuale în trimestrul doi din 2024, gigantul american confruntându-se cu sporirea concurenţei din partea rivalilor, cum ar fi Huawei, conform datelor firmei de cercetare de piaţă Canalys, transmite Reuters.
Declinul subliniază dificultăţile cu care se confruntă Apple pe cea de-a treia mare piaţă a sa.
Livrările de smartphone-uri Huawei în China au crescut în ritm anual cu 41% în trimestrul doi din 2024, datorită succesului noului model Pura 70.
Datele Canalys, care nu indică şi cifrele privind livrările Apple, au arătat că în perioada aprilie-iunie 2024 cota sa de piaţă în China s-a redus la 14%, de la 16% în trimestrul doi din 2023. În urma acestui declin, Apple a ajuns pe locul şase pe piaţa telefoanelor mobile inteligente din China, după ce anterior ocupase locul trei.
Per ansamblu, piaţa chineză de smartphone-uri a înregistrat o creştere de 10% în trimestrul doi din 2024, pe primele locuri fiind Vivo, cu o cotă de piaţă de 19%, Oppo, Honor şi Huawei cu 16%, 15% şi, respectiv 15%.
"Producătorii interni au demonstrat că pot fi liderii pieţei, ocupând pentru prima dată în istorie primele cinci locuri în China continentală. Pe de altă parte, Apple se confruntă cu presiuni în creştere pe piaţa chineză şi se concentrează pe optimizarea gestionării canalelor", a apreciat Lucas Zhong, analist la Canalys.
În mai, Apple a lansat o campanie agresivă de reduceri, oferind reduceri de preţ de până la 2.300 yuani (318,84 dolari) la anumite modele de iPhone.
Firma de cercetare de piaţă TechInsights se aşteaptă ca livrările totale ale Huawei în China să depăşească 50 milioane de unităţi, din care zece milioane modelul Pura 70. Astfel, Huawei ar ajunge pe primul loc, cu o cotă de piaţă de 19%, de la 12% în 2023, previzionează TechInsights.
160