Președintele american Donald Trump a afirmat marți că este favorabil ideii ca Elon Musk să preia TikTok, dacă patronul X, SpaceX și Tesla dorește să cumpere rețeaua de socializare a companiei chineze ByteDance, interzisă în Statele Unite de duminică, notează AFP.
Președintele SUA a semnat luni un decret prin care dispune guvernului său să suspende aplicarea legii timp de 75 de zile, pentru a încerca să găsească o soluție.
El a mai sugerat de la Casa Albă ca entitatea care va cumpăra TikTok să dea jumătate Statelor Unite în schimbul unei licențe.
Legea în cauză, adoptată de Congres în 2024 și intrată în vigoare duminică, impune companiei-mamă a platformei să o vândă sub sancțiunea de a fi interzisă pe teritoriul american. Ea a făcut ca rețeaua socială să fie inaccesibilă pentru câteva ore în weekend.
Legea prevede amenzi foarte mari pentru furnizorii de internet și magazinele de aplicații, până la 5.000 dolari pe utilizator pentru cele din urmă.
Sancțiunile ar urma să fie impuse de Departamentul de Justiție, căruia Donald Trump i-a ordonat să nu intervină timp de două luni și jumătate, timp pentru a se consulta cu consilierii săi, potrivit textului decretului.
Măsura a fost suficientă pentru a liniști Oracle, compania americană care găzduiește TikTok pe serverele sale computerizate, dar nu și Apple și Google, care au scos duminică rețeaua de socializare de pe platformele lor de descărcare a aplicațiilor mobile.
Prin urmare, cei 170 de milioane de utilizatori care au deja TikTok în Statele Unite pot continua să o folosească, dar nu mai pot actualiza regulat platforma ca de obicei.
Donald Trump mai intenționează să folosească acest termen pentru a evalua riscurile de securitate prezentate de TikTok și acționarul său chinez și să determine dacă măsurile deja luate de TikTok sunt suficiente.
Congresmenii americani au justificat adoptarea legii prin necesitatea de a împiedica autoritățile chineze să acceseze datele utilizatorilor americani ori să manipuleze opinia publică în Statele Unite.
Însă noul șef al statului, care a dorit și el să interzică TikTok în timpul primului său mandat în numele securității naționale, a minimizat de data aceasta riscurile prezentate de rețeaua socială.
„Sunt atât de multe produse care sunt fabricate în China și singurul de care se plâng este TikTok, a declarat Donald Trump luni, referindu-se la congresmeni. „Să fim sinceri, avem probleme mai decât să vedem China colectând informații despre copiii mici’” utilizatori ai TikTok, a adăugat el.
Marți, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist, el a spus că va fi deschis ideii ca Elon Musk să achiziționeze platforma dacă dorește.
Cel mai bogat om din lume a făcut campanie pentru candidatul republican și i s-a încredințat un rol consultativ pe lângă guvern pentru a face economii.
Săptămâna trecută, Bloomberg a raportat că guvernul chinez ar fi deschis unei preluări de către Elon Musk, un scenariu pe care TikTok l-a numit pură ficțiune. Donald Trump a propus ca ByteDance să acorde Statelor Unite 50% din capitalul TikTok în schimbul neaplicării legii.
Guvernul ar putea apoi atribui această participare unor interese americane private, potrivit noului președinte.
„S-ar putea să avem nevoie de acordul Chinei, dar sunt sigur că l-ar da”, a spus Donald Trump. „TikTok are o valoare mare, dar dacă ei nu aprobă, nu va mai avea nicio valoare”, a subliniat el.
Întrebat luni în cadrul unui briefing de presă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe a indicat că în materie de operațiuni și achiziții, companiile ar urma să decidă în mod independent, în conformitate cu principiile pieței.
Dacă China refuză să dea undă verde, le vom impune taxe vamale, a avertizat președintele american.
Întrebat marți dacă folosește aplicația pe telefonul său, care este interzisă pe dispozitivele guvernului american, Donald Trump a spus că nu o are, dar că o va descărca imediat.
22