CERT-RO a dat startul cursului de securitate cibernetică destinat jurnaliștilor

Posted by
Share Button
CERT-RO a dat marți startul cursului anual de securitate cibernetică destinat jurnaliștilor, cu sprijinul AGERPRES. Aflat la cea de-a doua ediție, cursul adună 30 de participanți din comunitatea media din România. Evenimentul a fost deschis de către ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova, și a continuat cu o prezentare din partea adjunctului Oficiului Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice din București, Virgil Spiridon. 'Sunt unul dintre susținătorii luptei împotriva agresiunilor din spațiul cibernetic, iar instrumentul prin care trebuie să facem acest lucru — CERT-RO — este cel mai potrivit, conform modelelor europene. În România sunt mulți utilizatori de Internet, dar gradul lor de pregătire în ceea ce privește protecția împotriva unor astfel de amenințări este destul de redus. Astfel de atacuri se întâmplă zilnic, așa că este nevoie să ne îndreptăm atenția asupra activității colegilor noștri de la CERT-RO, pentru a lua măsurile adecvate', a declarat dl. Ministru Lucian Șova, în deschiderea cursului. În cadrul celor trei zile ale cursului, jurnaliștilor le vor fi prezentate cazuri specifice și noțiuni de bază despre atacurile cibernetice, elemente de securitate cibernetică din perspectiva atacatorului și a utilizatorilor, măsuri de protecție și anonimizare, noțiuni referitoare la legislația existentă în România și la nivel internațional. Acestea vor fi completate de demonstrații și simulări practice în vederea testării nivelului de conștientizare al participanților asupra pericolelor pe care le reprezintă amenințările cibernetice. Scopul acestui curs este de a atrage atenția jurnaliștilor asupra domeniului securității cibernetice și necesității conștientizării riscurilor din spațiul virtual și de a ajuta la informarea corectă a publicului de către jurnaliști, în contextul în care conștientizarea acestui tip de riscuri a devenit o necesitate, atât pentru cei din media, cât și pentru fiecare utilizator de Internet. 581
Share Button

Leave a Reply