Samsung Electronics a extins gama de televizoare premium QLED la IFA 2017

Posted by
Share Button
Samsung Electronics a prezentat noi modele de televizoare QLED Q8F cu ecran plat, de 55 şi 65 de inci, la IFA 2017. Prin lansarea noilor modele, Samsung îşi consolidează poziţia de lider global pe piaţa de televizoare premium din Europa. Tot în cadrul IFA, compania a organizat summitul QLED şi HDR10, unde a oferit informaţii exclusive despre evoluţia ecranelor quantum dot (QLED) şi potenţialul ecosistemului HDR10/HDR10+. „Suntem mândri să lansăm o versiune cu ecran plat a televizoarelor Q8, la cererea utilizatorilor din Europa care îşi doresc televizoare premium cu ecran plat. Gama extinsă de televizoare QLED creează noi posibilităţi pentru televiziuni, datorită tehnologiei inovative şi a designului elegant care reflectă stilul de viaţă al utilizatorilor”, a declarat Sang-ho Cho, Vice President Visual Display Business la Samsung Electronics.” Consolidarea poziţiei de lider pe piaţa televizoarelor premium Gama televizoarelor Samsung QLED 2017 a fost extinsă pentru Europa la 14 modele, odată cu lansarea Q8F. Astfel, Samsung oferă prin modelele QLED Q9, Q8 şi Q7 cea mai cuprinzătoare gamă de televizoare premium cu diagonale între 49 şi 88 inci şi include opt modele cu ecrane plate şi şase modele cu ecrane curbate. Beneficiind de tehnologia metal quantum dot, televizoarele Samsung QLED redau imagini de calitate, indiferent de luminozitatea cadrului. Această caracteristică a fost premiată cu distincţia „100 percent Color Volume” de către VDE (Verband Deutscher Elektrotechniker), autoritatea globală de certificare standard din Germania. Modelele Q8F vor fi disponibile după lansarea de la IFA. Tehnologia HDR10+ îmbunătăţită atrage toate privirile la IFA Samsung a demonstrat tehnologiile QLED şi HDR10+ la summitul QLED şi HDR10, evenimentul fiind găzduit alături de compania de cercetare de piaţă Insight Media. HDR10+ afişează o calitate a imaginii fără precedent, a cărei luminozitate, culoare şi contrast sunt optimizate automat pentru fiecare cadru. De asemenea, Samsung a oferit informaţii şi despre noul parteneriat cu 20th Century Fox şi Panasonic Corporation, prin care va crea o platformă dinamică de metadate, cu acces liber, pentru conținut HDR10+. Cele trei companii vor forma o entitate de autorizare în ianuarie 2018 şi vor transmite metadatele către companiile creatoare de conţinut, de televizoare ultra-HD, de Blu-Ray Playere şi de set-top box-uri, precum şi către furnizorii de sisteme integrate (SoC). 592
Share Button

Leave a Reply