Samsung C-Lab va dezvălui noi proiecte în cadrul CES 2018

Posted by
Share Button
Samsung Electronics a anunțat astăzi că, în contextul CES 2018, va lansa trei noi proiecte inovative, dezvoltate în cadrul programului său C-Lab (Creative Lab). În plus, șapte start-up-uri fomate în urma programului C-Lab vor prezenta la CES cele mai recent lansate produse comerciale pentru a explora noi oportunități de afaceri. "De la lansarea C-Lab în urmă cu cinci ani, programul a avut o evoluție impresionantă în cadrul Samsung, a contribuit la promovarea unei culturi a inovației și a oferit angajaților creativi și talentați posibilitatea de a realiza noi proiecte inovatoare. Vom continua să sprijnim proiecte creative prin programul C-Lab ", a declarat Jaiil Lee, Vicepreședintele și Directorul Centrului de Inovație și Creativitate la Samsung Electronics. Cele trei noi proiecte C-Lab includ:
  • S-Ray (Sound-Ray) este o boxă direcțională portabilă pe care utilizatorii o pot transporta oriunde. În timp ce difuzoarele direcționale existente sunt fixe, în primul rând din cauza dimensiunilor și a prețului, S-Ray este o boxă direcțională mult mai mică, mai ușoară și portabilă, menținând în același timp avantajele boxelor și ale căștilor convenționale. Datorită S-Ray utilizatorii nu mai sunt nevoiți să poarte căști pe o perioadă lungă de timp, evitând potențialele dureri la nivelul urechilor, dar și interferențele produse de alte boxe Bluetooth. La CES 2018, Samsung va prezenta o serie de opțiuni și accesorii ale S-Ray, precum Neckband, Handy și huse pentru smartphone.
  • GoBreath este o soluție de recuperare pentru persoanele care au suferit leziuni pulmonare și suferă de complicații pulmonare postoperatorii după anestezie generală. Pacienții au nevoie să realizeze exerciții de respirație profundă pentru o recuperare mai rapidă cu una dintre metodele convenționale prin utilizarea unui inspirometru. Totuși, respirația profundă devine o provocare pentru pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală din cauza durerii pulmonare. Un doctor de la Centrul Medical Samsung a prezentat soluția GoBreath, care i-a ajutat pe pacienții săi să se recupereze mai repede. Soluția constă într-un dispozitiv portabil și o aplicație mobilă care poate preda pacienților tehnici de bază cum ar fi inspirația, tusea sau respirația profundă. Prin intermediul aplicației pacienții pot accesa instrucțiunile pentru exercițiile de bază și pot verifica evoluția recuperării plămânilor. GoBreath oferă chiar și un serviciu web și cloud pentru medici, ajutându-i să monitorizeze progresul recuperării pacienților și să le reamintească acestora să exerseze.
  • Relúmĭno sunt ochelari inteligenți care ajută oamenii cu probleme de vedere să perceapă imagini mai clare atunci când citesc o carte sau privesc un obiect. Aplicația Relúmĭno a fost prezentată pentru prima oară la Mobile World Congress 2017, iar ochelarii Relúmíno au fost dezvoltați ulterior pentru a permite persoanelor cu deficiențe de vedere să utilizeze tehnologia mai confortabil și mai discret. Ochelarii funcționează împreună cu un smartphone, folosind procesoarele și bateriile proprii, ceea ce face ca Relúmíno să fie ușor și confortabil de purtat. Smartphone-ul procesează imaginile din videoclipurile proiectate prin camera foto a ochelarilor, iar imaginile prelucrate sunt transpuse în afișajul ochelarilor Reloumíno pentru a ajuta utilizatorul să vadă mai bine.
În plus față de aceste proiecte, șapte start-up-uri care au fost dezvoltate de Samsung C-Lab, inclusiv LINKFLOW, Kitten Planet, Lululab, KIDSOFT, Mangoslab, Innomdle lab și analogue plus, vor participa la CES 2018 pentru a-și prezenta noile produse comerciale lansate și pentru a explora oportunități internaționale de afaceri. Un astfel de produs, recent lansat, este camera foto portabilă FITT360 realizată de LINKFLOW care a câștigat premiul CES 2018 Innovation Award în categoria Digital Imaging. Inițial, start-up-ul s-a concentrat pe pasionații de călătorii din piața B2C, dar recent și-a reorientat atenția către piața B2B, mai exact către industria de securitate dezvoltând un model care beneficiază de o baterie cu capacitate extinsă. Creat în decembrie 2012, C-Lab este un incubator de idei “in-house”, care încurajează o cultură corporativă creativă și promovează ideile inovative ale angajaților Samsung. Programul sprijină dezvoltarea de idei din toate domeniile. Introdusă în 2015, politica de spin-off C-Lab îi ajută pe angajații Samsung care au finalizat cu succes proiecte C-Lab să-și lanseze propriile start-up-uri. Samsung susține companiile spin-off prin investiții în capitalul inițial și consultanță în afaceri pentru a-și accelera creșterea, garantându-le în același timp independență în administrarea afacerii. 631
Share Button

Leave a Reply