Pe 30 ianuarie, Agenţia europeană pentru securitate cibernetică ENISA a organizat Cyber SOPEx 2018, primul exerciţiu de cooperare al reţelei europene a Centrelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (reţeaua CSIRT).
Peste 70 de specialişti din echipele CSIRT naţionale şi CERT-EU au participat la exerciţiu, al cărui scenariu a fost bazat pe potenţiale incidente de securitate cibernetică din sectorul maritim.
Cyber SOPEx 2018 este primul dintr-o serie de exerciţii organizate de ENISA care au ca scop sporirea cunoaşterii situaţionale, facilitarea schimbului de informaţii, înţelegerea rolurilor şi a responsabilităţilor şi folosirea instrumentelor relevante, conform celor agreate în cadrul reţelei CSIRT.
Scopul pe termen lung al acestui proiect este de a facilita cooperarea operaţională în domeniul securităţii cibernetice la nivelul Uniunii Europene.
Reţeaua CSIRT a fost creată prin Directiva NIS pentru a contribui la sporirea încrederii dintre statele membre şi promovarea unei cooperări operaţionale rapide şi eficiente.
ENISA asigură secretariatul reţelei CSIRT, organizează întâlnirile din cadrul grupului, facilitează cooperarea dintre membri şi iniţiază dezbateri pe subiecte relevante.
616