Samsung Electronics a lansat un nou card de memorie, cardul microSD EVO Plus cu o capacitate de 256GB. Modelul EVO Plus de 256GB oferă cea mai mare capacitate de stocare pentru un card microSD din clasa sa, cu viteze de scriere și citire de peste 90MB/s, fiind perfect atât pentru smartphone-urile și tabletele premium, cât și pentru camere video 360, camere de acțiune și drone.
Cu ajutorul cardului se pot înregistra până la 12 ore de video 4K UHD sau 33 ore de video Full HD pe dispozitive mobile sau pe camere video de acțiune, fără să fie necesară încărcarea sau schimbarea cardului de memorie. Cu alte cuvinte, utilizatorii se pot bucura de experiența filmării sau a fotografierii fără să își facă griji pentru epuizarea memoriei.
EVO Plus 256GB setează un nou etalon de capacitate și performanță pentru cardurile microSD datorită tehnologiei avansate V-NAND de la Samsung, oferind viteze de citire de până la 95MB/s și de scriere de până la 90MB/s. Acest nivel de performanță le va oferi utilizatorilor o experiență de utilizare confortabilă pentru stocarea fotografiilor la rezoluție mare și a conținutului video 4K înregistrat, cât și al conținutului grafic multimedia de tip realitate virtuală (VR) și jocuri.
„Odată cu tendința consumatorilor de a se orienta spre dispozitive mobile foarte performante, cu necesar mare de stocare, noul nostru card microSD de 256GB, dezvoltat cu tehnologia V-NAND, ne permite să le oferim utilizatorilor cardurile de memorie pe care și le doreau,” a declarat Un-Soo Kim, Vicepreședinte senior Brand Product Marketing, Memory Business, Samsung Electronics. „Cardul microSD EVO Plus de 256GB le va oferi utilizatorilor o capacitate mare de stocare și viteze rapide de scriere și citire. Suntem entuziasmați să le oferim clienților confort în utilizare și o experiență multimedia plăcută atunci când accesează, salvează sau împărtășesc conținutul creat.”
Cardul microSD EVO Plus de 256GB oferă protecție avansată, capacitatate mare de stocare și performanța de lungă durată, necesare pentru a pune în valoare dispozitivele electronice de astăzi, făcându-l un accesoriu ideal pentru smartphone-urile și tabletele cu slot microSD, chiar și în condiții extreme.
Samsung oferă o garanție de 10 ani pentru cardurile microSD EVO Plus 256GB în peste 50 de piețe, inclusiv în SUA, Europa, China și în alte regiuni, începând din iunie 2016.
661