Google va primi o amendă imensă de la Comisia Europeană
Posted by
Potrivit Reuters, Comisarul pentru Competiţie, Margrethe Vestager, va confirma miercuri amenda, în cadrul unei conferinţe de presă, de miercuri, motivul poziţia dominantă a sistemului de operare Android, care echipează în prezent în peste 80% din smartphone-urile existente la nivel global. Google a mai fost amendată şi anul trecut de către Comisie, cu 2,4 miliarde de dolari, datorită serviciului său online de căutare a cumpărăturilor. Suma pe care Google ar putea s-o plătească nu ar fi, însă, şi cea mai mare pe care companie americană din domeniul IT ar trebui să o achite în urma unei anchete a Comisiei Europene. Recordul este deţinut de Apple, care trebuie să returneze Uniunii Europene în taxe suma de 15,4 miliarde de dolari - cea mai mare parte a acestei sume urmând a merge către Irlanda. Alte companii americane din domeniul IT care au mai primit amenzi sunt Microsoft, amendată de două ori cu aproximativ 1,4 miliarde de euro, compania Intel, care a primit o amendă de 1 miliard de euro, sau Facebook, cu o amendă de 110 milioane de euro. 933