Piața IT din România a scăzut cu peste 10% în primul trimestru din acest an comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, până la 98 milioane euro, se arată într-un raport al GFK Temax.
'Piața IT a scăzut în T1 2016 cu peste 10% comparativ cu T1 2015, până la 98 de milioane de euro. Cererea pentru tablete a continuat să scadă. După un sfârșit de an cu o performanță bună, atât desktop-urile cât și calculatoarele portabile au pierdut teren. Piața s-a restrâns în T1 2016 atât din cauza vânzărilor de tonere cât și a imprimantelor care au scăzut în valoare cu două cifre. Pe de altă parte, cartușele cu cerneală și multifuncționalele au urmat un trend pozitiv. Sectorul telecom a avut o evoluție foarte bună în T1 2016 față de aceeași perioadă din 2015 datorată în special smartphone-urilor din segmentul de preț medium. Din punct de vedere al diagonalei, smartphone-urile cu dimensiuni între 5 și 5,6 inchi au avut cele mai puternice creșteri. Căștile au raportat o creștere de aproape 23% comparativ cu T1 2015', se arată în raport.
Potrivit acestuia, piața foto din România a scăzut cu 8% în T1 2016 față de aceeași perioadă a anului trecut. Camerele foto compacte au continuat să scadă, în timp ce vânzările de D-SLR-uri au crescut.
'În T1 2016, electronicele au crescut cu aproape 13% comparativ cu T1 2015. Piața televizoarelor a fost principalul motor de creștere, modele din toate clasele de diagonala precum și cele UHD au continuat să crească. Consolele de jocuri, boxele și boxele cu andocare au avut rate de creștere de două cifre. În cadrul acestor categorii, segmente precum soundbars și boxe bluetooth cu andocare au înregistrat performanțe notabile', informează GFK.
Primul trimestru al 2016, spune raportul, s-a dovedit a fi unul foarte bun pentru electrocasnicele mari.
'Acest sector a crescut cu aproape 26% față de T1 2015, până la o valoare de 102 milioane de euro. Toate categoriile au înregistrat rate de creștere de două cifre însă cele mai mari au fost pentru uscătoare de rufe, mașini de spălat vase și plite. În primul trimestru din acest an, vânzările de electrocasnice mici au însumat 37 de milioane de euro, o creștere de 20% comparativ cu T1 2015. Aspiratoarele au reușit să recupereze teren în special datorită modelelor cilindrice, fără sac. Alte segmente mai mici precum aspiratoarele verticale, de mână, tip robot și cele cu spălare au avut rate de creștere de două cifre. Aparatele dedicate femeilor pentru îndepărtarea părului, dar și cele de îngrijire a părului au avut cele mai mari creșteri din cadrul sectorului', menționează sursa citată.
GfK Temax este un indice utilizat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza piețele bunurilor de folosință îndelungată.
681