Instagram are 500 de milioane de utilizatori

Posted by
Share Button
Instagram, aplicația de schimb de fotografii deținută de Facebook, a anunțat marți că baza sa de utilizatori a ajuns la 500 de milioane în fiecare lună, adăugând că 300 de milioane de persoane utilizează aplicația cel puțin odată pe zi, transmite Reuters. Rețeaua de socializare Facebook a cumpărat Instagram în 2012 cu aproximativ un miliard de dolari și, între timp, a dezvoltat-o rapid. În ultimii doi ani, numărul de utilizatori Instagram s-a dublat, adăugând 100 de milioane de noi utilizatori la fiecare nouă luni. Peste 80% dintre utilizatori sunt din afara SUA și în medie peste 95 de milioane de fotografii și fișiere video sunt schimbate zilnic pe Instagram. Ritmul de creștere al Instagram este mult superior celui înregistrat de rivalii săi, în special de Twitter Inc, a cărui bază de utilizatori stagnează la aproximativ 300 de milioane. De asemenea, un alt competitor, Snapchat, a depășit pragul de 100 de milioane de utilizatori. Firma de cercetare eMarketer prognozează că veniturile din publicitate ale Instagram vor ajunge la 1,53 miliarde de dolari în acest an pentru ca în 2018 să treacă de 5 miliarde de dolari. Analiștii sunt de părere că rezultatele financiare ale Facebook au început să beneficieze de pe urma contribuției Instagram, chiar dacă rețeaua de socializare nu oferă detalii cu privire la acest lucru. 653
Share Button

Leave a Reply