Huawei susține că va continua să ofere suport pentru smartphone-uri şi tablete

Posted by
Share Button
Grupul chinez Huawei Technologies a anunţat luni că va continua să ofere actualizări de securitate şi servicii pentru toate smartphone-urile şi tabletele mărcile Huawei şi Honor, după ce grupul american Google a anunţat că va respecta un decret care a intrat în vigoare vineri şi care interzice companiei chineze să mai beneficieze de actualizările la sistemul de operare Android, informează Reuters. În schimb, grupul chinez nu a spus ce se va întâmpla cu telefoanele pe care le va vinde în viitor, care este puţin probabil să mai aibă acces la o serie de servicii populare oferite de Google, precum gmail, YouTube şi Chrome, dacă nu va fi obţinută o licenţă specială. Smartphone-urile şi tabletele mărci ale Huawei funcţionează pe baza sistemului de operare Android de la Google. Grupul chinez este al doilea mare producător mondial de smartphone-uri după Samsung şi în prezent aspiră la poziţia de lider mondial. "Huawei va continua să ofere actualizări de securitate şi servicii post-vânzare pentru toate smartphone-urile şi tabletele actuale mărcile Huawei şi Honor, acoperind toate produsele vândute şi cele care sunt în stoc la nivel global", a informat un purtător de cuvânt de la Huawei. Grupul chinez subliniază că a avut o contribuţie importantă la dezvoltarea şi creşterea sistemului de operare Android la nivel mondial şi va continua să construiască un sistem software sigur şi sustenabil, pentru a putea oferi cea mai bună experienţă pentru toţi utilizatorii săi. În prezent, dispozitivele vândute de Huawei în China nu au aplicaţiile Google însă decizia grupului american ar putea afecta apetitul consumatorilor din afara Chinei pentru produsele marca Huawei. Aproape jumătate din cele 208 milioane telefoane vândute de Huawei în anul 2018 au fost în afara Chinei iar Europa este cea mai importantă piaţă externă a grupului chinez, care controlează 29% din piaţa europeană. Gigantul american Google, al cărui sistem de operare mobil Android echipează imensa majoritate a smartphone-urilor în lume, a anunţat, duminică, că începe să-şi suspende relaţiile cu compania chineză de telecomunicaţii Huawei, care face parte dintre cele considerate "riscante" de Washington. Pe fondul tensiunilor comerciale cu Beijingul, preşedintele american Donald Trump a interzis săptămâna trecută grupurilor americane să facă comerţ în telecomunicaţii cu companii străine considerate periculoase pentru securitatea naţională, o măsură ce vizează în special Huawei, gigantul chinez de telecomunicaţii, considerat "oaie neagră" de către Washington, aminteşte sursa citată. Grupul figurează pe o listă de companii suspecte cu care nu se poate face comerţ decât după ce se obţine unda verde de la autorităţi, stabilită de Departamentul de Comerţ al Statelor Unite. 537
Share Button

Leave a Reply