Românii au cheltuit cel mai mult pentru achiziţionarea de televizoare şi produse electronice, de Black Friday (studiu)
Posted by
Cercetarea realizată de Starcom, în parteneriat cu agenţia de cercetare Kantar TNS, arată că numărul românilor care aleg să cumpere de Black Friday este în creştere, cu o rată de conversie din intenţie în achiziţie în online cu 22% mai mare, comparativ cu anul 2017. În ceea ce priveşte gradul de satisfacţie, şapte din zece români s-au declarat mulţumiţi de Black Friday 2019. În acelaşi timp, un număr semnificativ mai mare de utilizatori de internet din mediul urban declară că, în 2019, campaniile de reduceri începute înainte de ziua campaniei celor mai multe reduceri din an le-au crescut interesul faţă de întregul fenomen: 35% în 2019 vs. 21% în 2018. Potrivit studiului, românii utilizatori de internet îşi păstrează obiceiul de a-şi pregăti din timp coşul de cumpărături de Black Friday, 28% dintre aceştia îşi fac selecţia de produse cu 3-4 săptămâni înainte de eveniment. Totodată, de teamă să nu piardă produsele dorite, consumatorii le achiziţionează mai repede, mai ales în weekend-ul de dinainte de ziua de Black Friday (36%). În 2019, principalele surse de informare despre Black Friday sunt: postările de pe Facebook, reclamele de pe website-uri şi cele difuzate la televizor. Tot în acest an, s-a înregistrat o creştere semnificativă a influenţei social media, a persoanelor publice, bloggerilor şi vloggerilor asupra deciziei de alegere sau cumpărare a produselor de Black Friday (27%). Conform cercetării, cele mai mari sume au fost cheltuite pe televizoare şi produse electronice (în medie 800 de lei) şi telefoane mobile/tablete/accesorii (în medie 660 de lei). De asemenea, din totalul celor chestionaţi, 34% şi-au folosit economiile pentru achiziţiile de Black Friday, iar 18% au apelat la carduri de credit. "Black Friday 2019 a venit cu o îmbunătăţire a imaginii reducerilor oferite, jumătate dintre utilizatorii de internet le-au considerat normale/acceptabile, percepţie ce a influenţat creşterea scorului de satisfacţie comparativ cu 2018 (74% vs. 53%). Un număr mai mare de consumatori mulţumiţi a determinat şi manifestarea unui interes mai mare faţă de Black Friday 2020 - 72% aşteaptă evenimentul de anul viitor", se notează în studiul citat. Studiul Starcom, în parteneriat cu Kantar TNS, a ajuns în 2019 la cea de-a cincea ediţie. Ţinta cercetării îl constituie utilizatorii de Internet din zonele urbane, cu vârsta de peste 18 ani. 524