Mai multe proiectoare vândute în timpul Campionatului European de Fotbal

Posted by
Share Button
Campionatul European de Fotbal a dublat vânzările pe care compania Epson le-a înregistrat în trimestrul al doilea al acestui an, în comparație cu perioada similară a anului trecut. Modelele din gamele entry, dar și cele Full-HD au înregistrat cea mai mare creștere în vânzări. „Campionatul a avut efect asupra vânzărilor de proiectoare începând din luna aprilie, de când am văzut o creștere la modelele cu rezoluție WUXGA pentru vizionarea de conținut Full HD, caracteristică apreciată de microbiști. Specific sezonului, am vândut multe proiectoare în pachete cu ecrane de proiecție și sisteme Google Chromecast sau TV Box. Chiar dacă nu se va menține ritmul de până acum, ne așteptăm în continuare la un trend pozitiv pe piață, în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Rio,” a declarat Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson România și Bulgaria. Modelele de volum au rămas cele cu rezoluție SVGA, XGA şi WXGA din gamele entry, mai accesibile, dar cu specificații care oferă o proiecție de bună calitate, atât pentru acasă, cât și pentru birou. Pe fondul evenimentelor sportive, Epson estimează că piața de proiectoare din România ar putea atinge un număr de 26.000 de unități până la sfârșitul anului 2016, ceea ce înseamnă o creștere cu 25% față de anul trecut. Epson propune o gamă extinsă de proiectoare business și home-cinema cu rezoluție WUXGA la prețuri accesibile. Cele opt proiectoare versatile - EB-U32, EB-U04, EB-W32, EB-W31, EB-W04, EB-X31, EB-S31, EB-S04 - pot fi transportate cu ușurință și sunt ideale atât acasă, cât şi pentru birou. Pe lângă acestea, portofoliul Epson include și trei noi proiectoare home cinema Full HD de calitate superioară: EH-TW5350, EH-TW5300 și EH-TW5210, capabile să furnizeze imagini Full HD la o rezoluție 1080p, cu imagini luminoase și clare 2D sau 3D. Mai mult, un avantaj al noii game de proiectoare este conectivitatea wireless. La începutul anului, gama a fost extinsă și cu primul proiector laser cu tehnologie de amplificare 4K. Modelul EH-LS10000 pentru proiecții cu imagini de o calitate excepțională. Promoțiile la videoproiectoarele Epson dedicate Campionatului European de Fotbal sunt în continuare valabile, atât în rețelele de retail și e-tail, cât și în magazinele specializate ale partenerilor și includ tricouri de suporter, mingi, ecrane de proiecție, sisteme Google Chromecast sau TV Box. 607
Share Button

Leave a Reply