Aplicaţiile mobile de depistare a contactelor şi de avertizare ca răspuns la pandemia de COVID-19 ar trebui să respecte pe deplin normele UE privind protecţia datelor şi a vieţii private, se precizează în orientările prezentate joi de Comisia Europeană, transmite Reuters.
Recomandările Executivului comunitar fac parte dintr-o abordare unificată la nivelul UE pentru utilizarea aplicaţiilor mobile de depistare a contactelor şi de avertizare ca răspuns la pandemia de COVID-19.
"Existenţa unor garanţii solide privind protecţia vieţii private reprezintă o condiţie indispensabilă pentru adoptarea acestor aplicaţii şi, prin urmare, pentru utilitatea lor", a declarat comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.
Potrivit Comisiei Europene, aplicaţiile de depistare a contactelor şi de avertizare ar trebui să respecte pe deplin normele UE privind protecţia datelor şi a vieţii private. Acestea ar trebui aprobate de autorităţile din domeniul sănătăţii publice şi implementate în strânsă coordonare cu acestea şi ar trebui să fie instalate în mod voluntar şi dezinstalate de îndată ce nu mai sunt necesare. Totodată, aplicaţiile menţionate ar trebui să nu permită localizarea persoanelor şi să se bazeze pe date anonimizate şi ar trebui să fie interoperabile în întreaga UE, astfel încât cetăţenii să fie protejaţi chiar şi atunci când traversează frontierele.
Potrivit firmei de avocatură Linklaters, până la această dată un număr de 28 de ţări din întreaga lume, inclusiv 11 ţări europene au lansat propriile lor aplicaţiile de depistare a contactelor. În paralel, un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Oxford susţine că este nevoie ca două treimi din populaţia unei ţări să utilizeze o aplicaţie de depistare a contactelor pentru ca aceasta să fie eficientă.
Comisia Europeană a precizat că până la finele acestei luni, autorităţile din domeniul sănătăţii publice vor evalua eficacitatea aplicaţiilor la nivel naţional şi transfrontalier. Statele membre ar trebui să raporteze cu privire la acţiunile lor până la 31 mai 2020 şi să pună aceste măsuri la dispoziţia altor state membre şi a Comisiei în vederea unei evaluări inter pares. Comisia va evalua progresele înregistrate şi va publica rapoarte periodice începând din iunie 2020 şi pe tot parcursul crizei, recomandând acţiuni sau eliminarea treptată a măsurilor care nu mai par necesare.
557